Daniel Pavel, celebrul prezentator de la Survivor All Stars, a fost lider de studenți și și-a dorit să dea jos Guvernul. Se întâmpla în urmă cu douăzeci și cinci de ani. El chiar a fost invitat în emisiunea lui Marius Tucă din acest motiv.
Daniel Pavel a povestit într-un interviu acordat pentru presa sportivă cum a ajuns ofițer de marină comercială. Marele lui vis era să devină comandant de navă pe un petrolier sau un portcontainer. S-a întâmplat asta după 11 ani de școală. Înainte să ocupe această funcție, el a fost președinte al Ligii Studenților din Universitatea Marină Constanța.
Prezentatrul de la Survivor All Stars a reprezentat studenții din orașul de la malul mării între anii 1997-1999. La un moment dat, el și-a dorit să dea jos Gurvenul și a spus-o răspicat, în emisiunea lui Marius Tucă. El a vorbit recent despre episodul acela și își amintește exact ce s-a întâmplat după ce i-a fost interzis accesul în Guvern.
Cetățeanul ăsta de la emisiune a plecat la Guvern, dar n-a fost lăsat să intre că n-avea buletinul la el. Cum să mă întorc eu în Piața Victoriei, care gemea de studenți? Ce-ați făcut la negocieri… și eu n-aveam buletinul. Domnii de la protecție și pază au spus clar că nu pot să intru chiar dacă m-au văzut la televizor. A trebuit să mă duc acasă, să fiu muștruluit de taică-miu. Lucruri din spiritul epocii…”, a povestit Pavel, conform gsp.ro.
Pe internet circulă un clip video cu Daniel Pavel de pe vremea când era președinte al Ligii Studenților din Universitatea Marină Constanța. Este vorba despre momentul în care a mers la emisiunea lui Marius Tucă, în speranța că va face dreptate pentru studenții români.
Noi ne revendicăm dreptul de a fi barometrul stării sociale a nivelului de normalitate a stării sociale românești. Asta s-a întâmplat începând cu Revoluția din 1989 și a continuat de-a lungul timpului până astăzi.
Faptul că s-a ajuns și se va ajunge la o stare de grave tensiuni sociale, în speță grevă, este, de fapt, forma maximă de manifestare a unei pături sociale, în speță studențimea, a cărei protecții sociale este din ce în ce mai scăzută. Și apoi este vorba despre un semnal de alarmă tras asupra precarității stării de normalitate a societății românești în ansamblul ei. De aceea, lista de revendicări cuprinde o serie de puncte foarte largi și foarte ample, care tratează la concret starea societății românești actuale.”, spunea celebrul prezentator, în urmă cu 25 de ani.
Vezi această postare pe Instagram
În 1999, protestele aproape au blocat examenul de Bacalaureat. Greva a ținut o săptămână și s-a încheiat după ce liderii sindicali au semnat un acord cu Ministerul Educației și cel al Finanțelor, conform scoala9.ro.