Fanii Stelei și ai lui Dinamo au lăsat de o parte orgoliile și și-au unit forțele pentru a trimite un mesaj despre abuzurile făcute asupra suporterilor din România.
Ultrașii celor două echipe și-au dat întâlnirea în fața Casei Poporului și au transmis un mesaj comun adresat autorităților. Aceștia au recurs la acest gest după ultimele evenimente din fotbalul românesc. Mai mulți membrii din galeria rapidului au fost reținuți, printre care și liderul acestora, Liviu Ungurean (Bocciu). În plus, Comisia de Disciplină a luat decizia de a sancționa drastic cluburile Dinamo București și UTA Arad, după incidentele violente de pe „Arcul de Triumf”. Atunci, chiar ultrașii celor de la Steaua și Dinamo s-au confruntat, militarii susținându-i pe arădeni.
„În vremuri de restriște facem front comun!
Dincolo de orice rivalitate în peluze sau pe străzi, în fața abuzurilor suntem ținte comune. Da, suntem rivali, dar când vine vorba despre idealuri, putem să stăm umăr lângă umăr.
Ultima oară a fost acum ani buni, când am lăsat deoparte orice diferențe și am mers să deszăpezim oamenii blocați în casele lor de prin țară și să-i ajutăm cu atât cât aveam și noi. Înapoi în prezent, putem ‘să mulțumim’ jandarmeriei pentru ocazia de a strânge rândurile.
Coregrafii interzise pe motive incerte, mesaje oprite din considerente necomunicate, abuzuri în viețile și în casele noastre dis-de-dimineață, judecăți preferențiale, piedici din partea statului – toate sunt la ordinea zilei.
Suntem tare curioși, admitem, dacă aceia care conduc structurile statului le îndeamnă să acționeze la fel de prompt, dedicat și agresiv împotriva structurilor de crimă organizată, care ‘sugrumă’ România. De la noi se vede că nu. De la ei se văd, probabil, doar interesele, banii și dublul standard.
Deși e 2024 acum, prea multe ne amintesc de vremurile de dinainte de ’89. Rămâne, însă, valabil: NU RENUNȚĂM!
Sud Steaua și Sud Dinamo”, au transmis galeriile celor două echipe.