Ilie Poenaru surprinde pe toată lumea. „Nu este adevărat că putem antrena fără licență. Învățăm multe la școală”. EXCLUSIV

03 03. 2023, 19:04

Ilie Poenaru este unul din antrenorii „vânați” de Federație pentru că au activat fără licența PRO. Tehnicianul de 46 de ani nu are angajament, după ce a plecat de la UTA, dar va fi suspendat 4 etape în momentul în care își va găsi echipă.

Ilie Poenaru apără Federația și Școala de Antrenori. „Înveți lucruri de care nu aveam habar”

Chiar dacă este vizat de Federație pentru că nu are licența Pro, Poenaru nu se regăsește în corul celor care mătură pe jos cu Școala de Antrenori, condusă de Lucian Burchel. Fostul antrenor de la Clinceni sau UTA consideră că școala este necesară pentru a avea o carieră de succes în antrenorat. A spus-o răspicat la emisiunea Playsport Live.

Am mai văzut colegi de-ai mei care spuneau că nu ne mai trebuie această școală, în condițiile în care am jucat la un nivel înalt în România, poate la echipa națională, am luat trofee. Spuneau că această experiență este suficientă și că nu mai este nevoie de școală ca să antrenezi. Este o idee greșită! Și eu gândeam la fel, dar apoi m-am lovit de multe probleme și am învățat multe lucruri de acolo, de unele nici nu aveam habar.

Ca fost fotbalist, care ai lucrat cu antrenori buni, dacă ai și vocație pentru această meserie, este normal să ai o chemare în această direcție, dar această experiență acoperă cam 30-40% din ce ai nevoie. În rest trebuie să faci școala, vin lectori din străinătate, îți prezintă tot ce se întâmplă în fotbalul modern. Nu vorbim doar de partea tehnică, de cum să antrenezi. Vorbim de multe lucruri, de marketing, comunicare, de cum să te porți, sunt un tot unitar și ai nevoie de toate.

Trebuie să înveți să gestionezi perioadele competiționale, pre-competiționale, cum să te descurci în România, de exemplu, unde te lovești de situații cum ar fi lipsa de bani, sunt multe lucruri de învățat. Unde zic eu că se poate face ceva este la perioada mare dintre licențe, aici ar trebui ca Federația să vadă dacă se pot face modificări, să fim și noi ca afară, a explicat Poenaru.

Poenaru, pauză forțată până la vară din cauza scandalului dintre FRF și Mihai Pintilii? „Ni se ia dreptul la muncă”

Antrenorul nu și-a găsit angajament după ce a părăsit UTA și nu exclude să stea pe margine până la vară.

Acum dau copilul în leagăn, sunt în parc, mai trebuie să ne facem timp și pentru astfel de momente pentru familie și copil. Am tot neglijat și am pierdut destule momente. Nu știu dacă stau până la vară, este posibil, dar depinde de echipe, de conducători.

Sunt atâtea discuții, cu licența, dar înainte se putea, acum văd că nu se mai poate. Dar au apărut tot felul de situații și acum sunt și eu băgat în această poveste, dar eu am carnet de antrenor, am făcut și Facultatea de Sport.

Nu este ok. Eu am zis mereu că este nevoie de licență, de toate studiile, nu doar în fotbal, dar nu este ok nici să ni se ia dreptul la muncă, mai ales când nu s-au mai ținut cursuri de mult timp. Noi ce vină avem? De exemplu cursurile pentru licența PRO nici nu au început. Am văzut deciziile federale, dar dacă ai licența A poți să stai pe bancă. Ar fi culmea să nu mai poți face nici asta, păi sunt atâția cu licență A, nu doar la noi, dar și în Europa, a mai precizat Poenaru