Gheorghe Hagi (58 de ani) și Ilie Dumitrescu (54 de ani) au fost surprinși împreună în stațiunea Mamaia, în timp ce ieșeau din hotelul „Regelui” și se îndreptau spre mașină.
View this post on Instagram
Întâlnirea dintre Hagi și Ilie Dumitrescu pare că ar fi avut ca temă de discuție Superliga României. În postarea publicată pe Instagram, pagina oficială a Superligii a fost etichetată.
Locația întâlnirii a fost la hotelul „Regelui”, din stațiunea Mamaia. După ce și-a încheiat cariera vde fotbalist, Hagi s-a dedicat, în mare parte, tot sportului rege. El și-a început o carieră de succes în antrenorat, dar în paralel cu activitatea fotbalistică, Gică Hagi a dovedit că este un om de succes și în lumea afacerilor. Hagi este proprietarul unui hotel de lux pe litoralul românesc, în stațiunea Mamaia, numit Iaki. Fostul interanțional a investit în fiecare an în afacerea sa pentru a se menține în top. Hotelul Iaki este încadrat la 4 stele.
Ioan Becali (71 de ani) povestea pentru Prosport că Regele s-a gândit chiar la vânzarea hotelului pentru a avea suma necesară să investească în propria academie de fotbal, când proiectul bazei de la Ovidiu era în stadiul incipient.
„Până la 30 de ani, Hagi nu avea bani să construiască academia. Între 30 și 36 de ani a tras ca niciodată și a reușit să facă bani. Hagi a fost aproape și era decis să vândă hotelul pe 10-15 milioane ca să îi bage în această infrastructură. Și vă dați seama că avea doi copii, soție, Ianis nu era cel de azi, nu știa dacă va ajunge fotbalist. Îi spuneam că Farul are stadion. Nu, el a vrut stadionul lui, parcela lui. Farul i-a întors spatele, el a luat taurul de coarne și a făcut ce are astăzi”, a declarat Ioan Becali.
Gheorghe Hagi și Ilie Dumitrescu fac parte din „Generația de Aur” care a dus prima reprezentativă a României către cea mai gloriasă perioadă din istorie. Între anii 1990-2000, naționala a participat la toate turneele finale, cu excepția EURO 1992. Apogeul a fost atins la Cupa Mondială din 1994, când România a ajuns până în sferturile de finală, fiind eliminată de Suedia la loviturile de departajare.