George Pușcaș (27 de ani) a fost rezervă în meciul România – Israel, scor 1-1, dar a intrat pe teren în minutul 64 în locul lui Denis Alibec, autorul golului nostru.
Atacantul celor de la Genoa a avut ocazia de a deveni protagonist în minutul 78, atunci când a fost excelent lansat în atac de Stanciu, dar a șutat lamentabil, mult pe lângă poartă, pe colțul scurt.
În rest, internaționalul român a ieșit în evidență doar prin noul său look, unul care nu i-a purtat deloc noroc.
Evoluția lui Pușcaș a fost aspru criticată după meci. Cornel Dinu chiar l-a ironizat pe internaționalul român, despre care a spus că a venit la meci ”cu codițe de Ileana Cosânzeana”.
Pușcaș a fost criticat pentru faptul că nu era acum momentul unei astfel de apariții, mai ales că trece prin cel mai greu moment al carierei sale.
Atacantul nu a mai marcat pentru echipa de club din martie, când a marcat în Serie B cu Cosenza și are în total doar patru goluri pentru italieni. Iar cel mai recent gol pentru națională l-a marcat fix acum un an, în România – Bosnia Herțegovina 4-1, la 26 septembrie 2022.
Dacian Varga, expertul PlaySport, l-a criticat pe vârful de atac al naționalei pentru acest look etalat la lotul național.
”Nici nu ai jucat, nici nu ti-au ieșit meciurile. De ce te expui? Chiar nu cred că era momentul. Fii puțin mai modest. De ce îți mai arde acum de astea? Nu era momentul să-și atragă și mai multe critici.
Nu am nicio treabă cu tatuajele, cu altceva, dar nu e bun momentul. Știi că toată lumea te critică, când ai intrat pe teren lumea nu prea te-a aplaudat”, a spus Varga, la PlaySport Live.
Fostul fotbalist nu este de acord nici cu declarațiile făcute de actualii jucători care susțin că nu sunt afectați de critici pentru că nu citesc presa.
”Și noi suneam că nu citeam presa, dar dimineața asta făceam și noi. Eu l-aș fi văzut mai modest, stai mă, că nu trec printr-o formă bună.
Aici nu-l înțeleg, nu are pe nimeni pe lângă el care să-l tragă de mânecă, știu că l-a luat valul”, a mai spus Varga, la PlaySport.
Nouarul României și-a împletit părul în codițe afro, astfel că a arătat complet diferit față de precedenta acțiune din calificări a naționalei
”A fost o chestie de chiromanție pentru el. A fost introdus ca să joace și să salvăm toată situația, deși el nu joacă absolut nimic la Genoa de atât timp. L-au băgat cu codițele de Ileana Cosânzeana ca în basm să facă o minune.
A avut într-adevăr posibilitatea să facă o minune pe final când a avut ocazia aceea. De fapt singura noastră ocazie este în minutul 78 a lui Pușcaș. Îi vine mingea pe colțul de 6 metri și trage peste poartă.
Nu poți să faci nimic cu el dacă nu are și cureaua lată. Eventual, să-l aduci în fața porții și poate să nimerească vreo minge pe-acolo”, a spus Cornel Dinu, la Fanatik.
PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 4/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0)
FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 24/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 20/1), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 17/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 8/0), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia, 0/0), Mario Camora (CFR Cluj, 10/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 29/2)
MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 12/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 12/0), Darius Olaru (FCSB, 12/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 30/4), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 61/12), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 47/2), Deian Sorescu (Raków | Polonia, 13/0), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia, 10/1), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 26/2), Florinel Coman (FCSB, 8/0), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 13/3)
ATACANȚI
George Pușcaș (Genoa | Italia, 37/10), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 32/4), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 0/0)
25 martie 2023
28 martie 2023
16 iunie 2023
19 iunie 2023
9 septembrie 2023
12 septembrie 2023
12 octombrie 2023
15 octombrie 2023
18 noiembrie 2023
21 noiembrie 2023