Ianis Hagi (26 de ani) a fost propus unei echipe dintr-un campionat important din Europa.
Contractul lui Ianis Hagi cu Rangers se termină în iunie și nu există semne care indică o continuare a colaborării, mai degrabă din contră.
Hagi Jr. își poate decide singur viitorul fotbalistic, astfel că agenții săi îi caută o echipă într-un alt campionat, iar Spotmedia scrie că românul a fost propus turcilor de la Fenerbahce, unde antrenor este Jose Mourinho.
Acum, reprezentanții lui Ianis Hagi așteaptă răspunsul final al lui Jose Mourinho în privința unui potențial transfer. Singura certitudine în privinţa viitorului lui Ianis este aceea că va pleca de la Rangers în vară, după ce nici clubul scoţian nu a mai dat semne că şi-l doreşte, mai scrie sursa citată.
Ianis Hagi a marcat de trei ori şi a livrat şapte pase decisive în 28 de meciuri jucate pentru Rangers la echipa mare.