Ianis Hagi a început în forță la Deportivo Alaves, direct în primul „11″, dar treptat, aparițiile sale au devenit din ce în ce mai rare. Jucătorul român a ieșit din echipa de start, apoi a început să fie introdus pe teren din ce în ce mai rar, iar acum adună partide în care rămâne rezervă neutilizată.
Despre întreaga sa carieră, rutina de zi cu zi și mai ales despre experiența din Spania, Ianis Hagi a vorbit într-un interviu oferit chiar de pe scaunul de tuns, frizerului său personal. Frizerul român a plecat până în Spania pentru a-și servi clientul.
Deși nu prea joacă în La Liga, Ianis Hagi e mulțumit cu experiența din Spania. El susține că fotbalul iberic e fix cum spera, semn că nu vrea să plece de la Deportivo.
„Am fost obișnuit de mic copil să fiu plecat. M-am născut în Turcia, apoi m-am întorc în România, iar am plecat în Turcia. Sunt obișnuit. Cum am zis mereu, nu contează cât ai de acasă, atât timp când îți găsești rostul în viață. Eu mi l-am găsit, asta e pasiunea mea.
Asta îmi place, pentru asta mă trezesc zi de zi. Îți e ușor să te trezești la orice oră, să te antrenezi de trei ori pe zi, îți e ușor să faci orice. Pentru că e pasiunea ta și nu o simți ca pe un sacrificiu, sau să zici: ‘Băi, sunt plecat de atât timp de acasă, aș vrea să mă întorc, îmi e dor’.
Visul meu cel mai mare e să-mi iasă freza asta (râde), că mă chinui de doi ani la ea. Numai eu să joc sub presiune? O iau pas cu pas, am avut obiectiv să mă calific la EURO, mi-am îndeplinit obiectivul să joc în Spania. Nu stau să mă uit în viitor. Toate vin la rândul lor, toate vin când trebuie. Ideea să profiți de fiecare secundă, să trăiești în prezent, să accepți procesul.
Nu e satisfăcător când ridici trofeul, ăla trece într-o secundă. Experiența până atunci te face să fii fericit și bucuros. Fotbalul din Spania e bun, e fix cum îmi imaginam. E și campionatul meu preferat, l-am urmărit intens”, a declarat Ianis Hagi, în dialog cu frizerul său, pe TikTok.
Ianis Hagi este cel mai bine plătit fotbalist de la Deportivo Alaves, cu un salariu de 1,5 milioane de euro pe sezon. Urmează mai mulți spanioli: Andoni Gorosabel – 1 mil. euro, Ander Guevara – 900.000 de euro, Antonio Sivera – 880.000 de euro, Luis Rioja – 820.000 și sârbul Aleksandar Sedlar – 730.000 de euro. Practic, românul este vedeta lui Deportivo.
Din păcate, în ultimele meciuri în La Liga, Hagi a jucat doar: