Ianis Hagi a transmis un mesaj superb după victoria obținută de România cu Andorra în preliminariile Campionatului European din 2024. Acesta a fost omul meciului.
Mijlocașul lui Deportivo Alaves a înscris primul său gol în tricoul echipei naționale de când s-a recuperat după accidentarea care l-a ținut mai bine de un an „pe bară”. Execuția a fost superbă, de la aproximativ 20 de metri distanță de poartă.
A doua zi după meciul cu Andorra, acesta a dezvăluit că s-a simțit ca un copil pe teren, cu atât mai mult cu cât în tribunele Arenei Naționale au avut acces doar cei mici. Peste 20.000 au ținut să le fie alături tricolorilor și le-au purtat noroc, având în vedere victoria categorică, scor 4-0.
„Ca un copil înconjurat de alți copii. Așa m-am simțit marcând primul meu gol de la revenire pentru echipa națională. Primul loc în grupă și 4 puncte care ne dau încrederea și entuziasmul necesare pentru „dubla” finală cu Israel și Elveția. Hai, România!”, a transmis Ianis Hagi, prin intermediul rețelelor de socializare.
De altfel, fiul lui Gică Hagi s-a numărat printre jucătorii lăudați de Sorin Cîrțu după partida cu Andorra. Acesta l-a felicitat pentru că a fost preocupat în permanență de ceea ce avea de făcut pe teren și nu s-a lăsat intimidat de agresivitatea adversarului.
„Mi-a plăcut atitudinea lor. Meciurile de tipul ăsta așa se joacă. Victoria era ceva normal, dar mi-a plăcut atitudinea lor, au jucat exact ce trebuie să joci cu o echipă de genul ăsta: să îi iei de la început, să le dai goluri multe și să le arăți locul în bancă, unde trebuie să stea. Cam asta a făcut echipa noastră aseară. Serioși, fără superficialitate, nici când a fost 1-0, nici la 2-0, nici la 3-0.
Toate au ieșit exact cum și le-au propus. Ianis a jucat bine, interesat de absolut tot ce se întâmplă. Mi-a plăcut că nu a reacționat la tot ceea ce a încercat să facă Andorra cu faulturi. El a fost unul dintre cei vizați de atitudinea asta bățoasă. Preocupat de joc, i-a ieșit bine. Chiar dacă a jucat cu Andorra, golul și reușita lui în ceea ce privesc pasele îți creează o stare de concurs. Nu știu cine e omul meciului, nu cred că trebuie să mergem atât de departe. Toți au fost foarte motivați și era normal ca cineva să iasă în evidență mai mult”, a comentat Cîrțu, conform fanatik.ro.