Antrenorul lui Rangers a vorbit pentru prima dată public despre Ianis Hagi. Fotbalistul român nu face parte din lotul lui Rangers pentru dubla cu PSV din playoff-ul Champions League. Ianis ar putea reveni în Superliga pentru un an de zile.
Michael Beale a lăsat să se înțeleagă că este posibil ca Ianis Hagi să plece din Scoția până la finalul perioadei de transferuri.
Micul Hagi a răbufnit zilele trecute din cauza faptului că este folosit prea puțin la Rangers. El l-a atacat subtil pe tehnicianul scoțienilor.
„Orice fotbalist își dorește să joace. Cu siguranță sunt dezamăgit de această situație, dar îi respect deciziile antrenorului. Asta nu înseamnă că sunt de acord cu ele, dar le respect, el este antrenorul echipei”, a declarat Hagi, pentru scotsman.com.
Ianis Hagi nu traversează un moment bun în cariera sa și ar putea primi un ajutor chiar de la tatal său. „Regele” ia în calcul aducerea fiului său la Farul, însă totul depinde de decizia clubului Rangers, conform surselor Playsport.
Înaintea meciului din Champions League, Beale a vorbit deschis despre situația fotbalistului român.
„Nu am nicio problemă cu Ianis. Cred că Ianis, așa cum a spus-o și el, e foarte fericit atunci când joacă fotbal. A stat pe bară un an și vrea să joace. Vrea să joace în fiecare săptămână. Vom vedea care e situația în cazul lui până la finalul ferestrei de transferuri.
Cred că s-a descurcat bine atunci când a fost folosit în meciul din weekend. El a reintrat în circuitul echipei împotriva lui Partick Thistle. Era clar la acel moment că nu era pregătit.
A muncit mult de-a lungul verii pentru a intra în formă. Nu aș spune că e la nivelul optim în acest moment. Am purtat o discuție serioasă cu el. E un jucător cu care am o relație puternică din punct de vedere personal.
El vrea să fie un membru important al echipei și să joace în fiecare săptămână. Dar nimeni nu e sigur de asta aici, la Rangers.
Trebuie să vorbim mai mult despre ce are nevoie Ianis pentru a reveni la nivelul pe care îl avea înainte. În culise s-au întâmplat multe lucruri. Ianis și agentul lui au căutat diferite soluții”, a spus Michael Beale.