Ianis Hagi a dezvăluit ce muzică ascultă în fiecare dimineață, dar și detalii legate de alimentație

21 10. 2023, 20:18

Ianis Hagi a dezvăluit detalii mai puțin cunoscute din rutina sa de zi cu zi. De pildă, ce muzică ascultă în fiecare dimineață, dar și principiile după care se ghidează când vine vorba despre alimentație.

Ianis Hagi a dezvăluit ce muzică ascultă în fiecare dimineață și a vorbit despre alimentație

Pentru cei mai mulți dintre fotbaliștii consacrați, muzica este o prezență constantă. Fiul lui Gică Hagi nu face excepție, așa că ziua începe cu hiturile lui Chris Brown, artistul său preferat și continuă în funcție de stare.

„Îmi place să diversific stilurile de muzică pe care o ascult. Îmi place rap-ul, da, dar cel mai mult îmi place să ascult R&B, per total, iar Chris Brown e artistul meu favorit. Depinde enorm de starea în care sunt. Pot foarte bine să încep ziua cu Stevie Wonder și să o închei cu Gunna. Iar între ele să ascult Jay-Z din anii ’90 și 2000. Totul e adaptat la ce simt atunci”, a dezvăluit Ianis Hagi, potrivit prosport.ro.

În ceea ce privește regimul alimentar, discuția este amplă, dar le-a oferit un sfat prețios tinerilor aflați la început de drum: trebuie să știe cum să gestioneze carbohidrații și proteinele. Ambele se regăsesc obligatoriu în alimentația unui sportiv de performanță, dar în anumite condiții.

„Ar fi multe de vorbit aici, ne ia câteva zile dacă intrăm în toate detaliile, știm toți că nutriția este atât de importantă în sportul de performanță. Dar ca să ne rezumăm la un principiu de bază, e fundamental să știi când să mănânci carbohidrați și când e momentul pentru proteine, pentru că ambele trebuie să fie prezente în alimentație. Dacă îți expui corpul la un antrenament mai greu, carbohidrați. După un antrenament mai ușor, proteine. Trebuie să știi cantitățile și dozarea lor în funcție de efort”, a explicat mijlocașul lui Deportivo Alaves.

Postul pe care dă cel mai bun randament

Recent, Gică Hagi a vorbit despre progresele făcute de fiul său de-a lungul carierei și poziția în care se simte cel mai bine. Acesta poate evolua oriunde în compartimentul ofensiv, dar cel mai bun randament îl are ca „număr 10”

„Eu vă zic ce mi-a zis și el cât a fost cu mine. La un moment dat, juca și bandă la mine. Dacă vrei să joci 4-3-3 a jucat și inter, mijlocaș ofensiv. S-a dezvoltat foarte mult și el zice că îi place foarte mult. La mine juca la început atacant, pentru că era mic și nu avea încă forță. A doua oară când a venit, mi-a zis că dacă vreau să dea cel mai bun randament să-l bag număr 10. A dat randament și apoi a jucat la fel și la U21. Probabil număr 10 joacă cel mai bine. E un jucător polivalent care poate să joace toate posturile din atac”, a declarat „Regele” la Digi Sport.