Ianis Hagi a descris primele 30 de secunde după ce a marcat iar pentru Rangers. A explicat de ce a plâns
Tricolorul s-a putut bucura astăzi pentru prima sa reuşită după un an şi 4 luni. Venită într-un meci jucat de vicecampioana Scoţiei în faţa celor de la Hibernian.
El a marcat al doilea gol al echipei sale în minutul 55. Şi s-a bucurat nespus având în vedere că a lipsit de pe gazon timp de un an din cauza unei grave accidentări. „Puteți vedea ce înseamnă pentru el, ce moment superb!”, a fost reacţia comentatorului după ce l-a văzut pe român sărbătorind golul marcat în etapa a 36-a a campionatului scoţian.
Titular, Ianis Hagi a fost schimbat în minutul 74. Iar la final a vorbit despre momentul cu totul special trăit pe Easter Road Stadium.
”Știm cât de greu e să câștigi. Cred că evoluția noastră a fost bună, la fel ca evoluțiile din ultimele meciuri. Mergem în vacanță pe o notă pozitivă. A contat foarte mult golul. 30 de secunde am încercat să îmi stăpânesc emoțiile. Ultimele 16 luni au trecut prin fața mea. Sunt foarte fericit că am reușit să marchez.
Mai sunt multe de realizat. Mă bucur că pot să joc fotbal, având în vedere accidentarea pe care am suferit-o. Astea sunt momentele care mă fac fericit și mă fac să înțeleg că au meritat toate greutățile prin care am trecut. Să mă văd acum jucând, să pasez, să înscriu. Nu pot să fiu mai recunoscător”, a declarat mijlocaşul.
Poate ajuta şi naţionala
Golul marcat în această după amiază poate reprezenta şi o descătuşare pentru Ianis Hagi. Care a fost sărit de selecţionerul Edi Iordănescu de la convocare pentru prima dublă a naţionalei din preliminariile Euro 2024, cu Andorra şi Belarus.
Dacă atunci a explicat că fotbalistul în vârstă de 24 de ani evoluase prea puţin pentru a se regăsi în lotul la care a apelat, acum lucrurile s-ar putea schimba. Având în vedere că Hagi Jr are deja 4 luni de când se antrenază cot la cot cu coechipierii săi.