Deportivo Alaves a pierdut partida din etapa a 29 din La Liga disputată în deplasare cu Athletic Bilbao, cu scorul 2-0.
Ianis Hagi a fost introdus de antrenorul său, Luis Garcia, în minutul 58, când echipa era deja condusă deja cu 2-0. Fotbalistul român nu și-a putut ajuta echipa să revină. Ianis Hagi a primit nota 4, în linie cu coechipierii săi, în ancheta jurnaliștilor de la Noticia de Alava
„A avut la dispoziție o jumătate de oră pentru a se revanșa, deși este adevărat că decorul nu era ideal pentru asta. A fost dornic să se implice în atac, dar nu a găsit spațiile necesare”, au au descris ibericii prestația lui Ianis.
Cea mai mare notă primită de fotbaliștii lui Deportivo Alaves a fost 6 și a fost acordată mijlocașului la închidere Blanco, iar cea mai mică, 3, a fost primită de atacantul Rioja. Acesta a rata și un penalty, înainte ca echipa gazdă să deschidă scorul. Golurile lui Athletic au fost marcate de Guruzeta, în minutele 32 și 37.
Partida dintre Deportivo Alaves și Athletic a fost cea din La Liga în care Ianis Hagi a jucat cele mai multe minute în anul 2024. Ultima oare când fotbalistul român a stat în teren mai mult de 30 de minute în campionat s-a întâmplat în decembrie 2023, când Alaves a pierdut, cu scorul 0-1, partida disputată cu Real Madrid. De la începutul lui februarie, Ianis a mai strâns doar 21 de minute în teren din 3 apariții, de la începutul lui februarie până ieri.
Ianis Hagi a ajuns în liga spaniolă ca împrumut de la echipa scoțiană Glasgow Rangers. A jucat în 18 partide de campionat, în care a dat o singură pasă de gol.
Deportivo Alaves ocupă poziția a 13 în La Liga, cu 32 de puncte după 29 de etape, cu 8 victorii, 8 egaluri și 13 înfrângeri. Echipa lui Ianis Hagi este la 10 puncte de primul loc retrogradabil, ocupat de Cadiz.