Decizia lui Edi Iordănescu de a-l convoca pe Andrei Borza după accidentarea suferită de Mario Camora a fost întâmpinată cu entuziasm la FRF. Un oficial a avut numai cuvinte de laudă la adresa tânărului fundaș al Rapidului.
Camora ar fi trebuit să facă parte din lotul tricolorilor pentru dubla cu Belarus și Andorra, dar ruptura musculară survenită la doar șase minute distanță de startul partidei Dinamo – CFR Cluj l-a determinat pe selecționer să se reorienteze. În locul său a fost convocat Andrei Borza, care va veni astfel de la reprezentativa U21.
În ediția de luni, 9 octombrie a emisiunii PlaySport Review cu Ioana Cosma, fundașul stânga al Rapidului a avut parte numai de cuvinte de laudă. Vlad Munteanu a salutat convocarea sa și s-a arătat încrezător că va deveni o soluție pe termen lung pentru echipa națională, spre deosebire de veteranul CFR-ului, ajuns la aproape 37 de ani.
„Suntem norocoși pentru că-l avem pe Borza pe postul respectiv. Dacă nu aveam nicio altă variantă? Borza, când va intra, 100% va livra cu mare ambiție, l-ați văzut la Farul, când a luat campionatul, îl vedeți acum la Rapid.
Cu tot respectul Camora, care e jucător excepțional, cu mare experiență, dar poate că e momentul lui Borza. E un jucător despre care începem să vorbim, care să fie o perioadă îndelungată la națională. I-am și spus să scoată acele din păpușă”, ne-a declarat managerul operațional al FRF.
Opinia a fost împărtășită și de Gabriel Manu, invitat la rândul său în emisiunea moderată de Ioana Cosma. Acesta și-a exprimat regretul cu privire la situația prin care trece Camora, dar a subliniat că Borza trebuie să profite de șansa oferită. Este prima apariție în lotul condus de Edi Iordănescu.
„Îmi pare rău de Camora, dar poate asta e șansa lui Borza. Știți cum se spune, a venit trenul la momentul potrivit în gară și trebuie să te urci în el. Îmi pare rău pentru Camora, sper să-și revină, dar eu sunt curios să văd dacă va juca, care va fi atitudinea lui”, a spus tehnicianul, la PlaySport Review.