Dorit de CFR Cluj, Damjan Djokovic (31 de ani) a semnat cu Adana Demirspor, locul 3 în Turcia. La noua sa echipă, mijlocașul croat va fi coleg cu staruri precum Mario Balotelli sau Loic Remy.
În căutarea de soluții după plecarea lui Culio, CFR Cluj l-a ratat și pe Damjan Djokovic. Cristi Balaj dezvăluia cu ceva zile în urmă că mijlocașul ar fi nemulțumit de statutul său la Rizespor și că s-ar fi interesat de o posibilă revenire în România.
Damjan Djokovic a ajuns în Turcia în 2021. A ales echipa antrenată atunci de Marius Șumudică, Rizespor. Croatul nu s-a simțit bine, însă, la malul Mării Negre și a căutat soluții. Totul, deși evoluțiile mijlocașului nu au fost deloc rele în Super Lig.
Între timp, Djokovic a semnat până în vară cu Adana Demirspor. Va fi coleg cu staruri ale fotbalului mondial, precum Mario Balotelli, Younes Belhanda (fost la Nice, Dinamo Kiev, Galatasaray) sau fostul jucător al celor de la Marseille și de la Chelsea, Loic Remy.
Adana este pe locul 3 în Super Lig, cu 40 de puncte din 24 de meciuri. Noua echipă a croatului se bate cu șanse pentru locurile de Liga Campionilor. Este la 8 pași în urma celor de la Konyaspor.
Dacă ar fi revenit în România, Djokovic ar fi fost la al doilea come back în Liga 1. Cristi Balaj a anunțat că acesta s-ar fi interesat de condițiile posibilei reveniri.
„Djokovic știu că este nemulțumit de statutul pe care îl are la clubul său, a discutat cu persoane din cadrul clubului.
Am fost informat, dar mai multe lucruri nu pot să zic. Deocamdată el este un jucător aflat sub contract”, a spus Cristi Balaj, la Pro X.
Iulie 2013 – iulie 2014 și septembrie 2017 – ianuarie 2021 sunt cele două perioade în care Damjan Djokovic a jucat pentru CFR Cluj.
900 de mii de euro este cota lui Damjan Djokovic, conform transfermarkt
Djokovic are acum contract cu Rize, n-ar fi bine să vorbesc de el. Dar e un jucător care a făcut treabă la CFR, a făcut istorie. Rămâne de văzut dacă va fi liber sau dacă clubul îl lasă. Nu prea știu mai multe.
Am vorbit în ziare că Djokovic se întoarce la CFR, cu mine n-a vorbit nimeni. Să mai așteptăm puțin, nu știu ce se întâmplă acum
Dan Petrescu