Horațiu Moldovan, super-ofertă, de ultimă oră, din La Liga. Portarul Rapidului ar putea ajunge al treilea român din istoria clubului
Horațiu Moldovan s-a prezentat la reunirea Rapidului și a spus că va pleca doar dacă va primi o ofertă foarte bună. Îi va fi însă greu să rămână în România, în condițiile în care are câteva variante grozave din străinătate. Surse din presa spaniolă anunță că portarul trupei din Giulești ar putea ajunge la Betis Sevilla.
Horațiu Moldovan, pe lista formației Betis Sevilla
Horațiu Moldovan a început pregătirea cu echipa Rapid, dar ar putea pleca în această iarnă de la gruparea din Giulești. În mod clar nu duce lipsă de oferte tentante! Iamsport susține că titularul naționalei României are șanse mari să semneze cu Betis Sevilla, locul șapte în prima ligă din Spania. Andaluzii au rămas în lot cu un singur portar, după accidentarea veteranului Claudio Bravo, iar clauza de reziliere de 800.000 de euro nu este deloc mare pentru un club din La Liga.
„E perioada de transferuri, da… Dacă va veni o ofertă de nerefuzat, probabil voi face acest pas. Dar acum îmi e gândul doar la Rapid. Nu sunt disperat să plec. Vreau să fiu sănătos și să-mi fac treaba cât mai repede.
Aș vrea în Europa, pentru a face pasul care trebuie în cariera mea. Dar nu mă gândesc doar la plecare. Vreau să fiu sănătos și să am performanțe la Rapid”, a spus Horațiu Moldovan la reunirea Rapidului.
Spaniolii ar putea profita și de faptul că Moldovan se află într-o dispută cu șefii Rapidului. A cerut să i se mărească salariul la 30.000 de euro pe lună, dar a fost refuzat, iar acum pare decis să plece. Surse din presa iberică, preluate de sursa citată, spun că „șansele ca Moldovan să meargă la Betis sunt destul de mari”. Dacă această mutare va fi finalizată, portarul Rapidului va deveni al treilea jucător din istoria acestei formații, după Iulian Filipescu și Alin Toșca.
Horațiu Moldovan, urmărit de formații din Elveția și Bulgaria
Horațiu Moldovan are de mai mult timp o propunere de la Basel, care îi oferă un contract anual de 600.000 de euro. Doar se pare că elvețienii nu mai sunt foarte convinși să continue negocierile, iar pe fir ar fi intrat și o formație din Bulgaria. Fanatik scrie că oficialii lui Ludogoreț sunt foarte interesați de portarul român. Nu banii sunt problema, ci faptul că nu au fost încă parafate actele pentru vânzarea lui Simon Sluga. Portarul croat este accidentat și deocamdată, negocierile bat pasul pe loc.
Conducătorilor clubului Rapid au luat în calcul despărțirea de Moldovan și au început discuțiile cu Silviu Lung jr și s-a vorbit chiar de Ionuț Radu.
Citește și: Andrei Ionuț Radu, la un pas de un transfer uluitor Rapid!