Dacă la Atletico Madrid a intrat într-un con de umbră, fără să fi bifat vreun minut de când s-a transferat, pe plan sentimental îi merge de minune. Horațiu Moldovan trăiește o poveste de dragoste cu Aza Gabriela, una dintre artistele din noul val.
Portarul preferă de obicei să păstreze discreția, dar în cea mai recentă apariție publică a fost de acord să dea din casă. Am aflat astfel de când sunt împreună și cum a decurs prima lor întâlnire.
La doar 25 de ani, Aza Gabriela s-a remarcat în lumea showbizului drept o adevărată „devoratoare” de bărbați celebri. Și, evident, bogați. S-a iubit cu jucătorul Farului, Dragoș Nedelcu, i-a spus adio după doi ani pentru Alexandru Păduraru, un tânăr antreprenor, iar câteva luni mai târziu l-a „vrăjit” pe Horațiu Moldovan.
Relația a început la finalul anului trecut, când acesta încă evolua pentru Rapid. Cum s-a întâmplat? Ei bine, după mai multe încercări eșuate, goalkeeperul de 26 de ani a reușit s-o cucerească.
Prima întâlnire nu a avut loc într-un cadru mai romantic, așa cum își propusese, ci „la asigurări”. Un accident rutier i-a dat toate planurile peste cap.
„Ne-am asumat relația, într-un final. La început, nu am vrut să ne afișăm, fiindcă era nebunia cu transferul .. Eram dinainte împreună, dinainte de transferul la Atletico. Ne-am afișat împreună acum o lună.
Nouă nu ne place să se știe, să postăm etc. Nu vreau să știe lumea tot ce fac eu. Nu stau eu să răspund oamenilor. O știam de ceva timp pe Aza. Am tot umblat vreo 6 luni să o cunosc, dar tot primeam bariere (nr. râde). A fost destul de greu să vorbim. A cedat, într-un final. I-am dat la un moment follow, prin decembrie, mi-a dat înapoi.
Prima noastră întâlnire a fost așa: plecam la antrenament dimineață, am avut un accident în trafic și am umblat pe la asigurări, la poliție. Vorbiserăm să ne vedem la un suc seara, dar tot așa, ascunși.
Dacă ieșeam în Herăstrău, deja apăreau pozele pe net. Pe la 9 seama, îmi ceream scuze că nu am mai putut să ajung din cauza actelor, că trebuie să ajung la asigurări etc. Și ea a spus instant: ‘Hai că vin cu tine la asigurări!’. Am mers amândoi cu mașina.
De acolo s-a înfiripat. Dacă nu era ea, îmi era foarte grea acomodarea la Atletico. Dacă nu ai o persoană potrivită lângă tine, ea poate să te ridice sau să te bage în pământ. E greu să găsești o fată, ca sportiv, despre care să simți că vrea să te ajute, că nu umblă după banii tăi”, a dezvăluit Horațiu Moldovan la podcastul „Tare de tot”.