Helmut Duckadam dă de pământ cu Ștefan Târnovanu, după Farul – FCSB 3-2, partidă în urma căreia formația gazdă și-a adjudecat titlul de campioană.
La primul gol al constănțenilor, marcat de Santos, Târnovanu a ieșit în mod greșit din poartă, jucătorul Farului reușind să înscrie fără probleme.
„Eroul de la Sevilla” l-a „urecheat” pe Ștefan Târnovanu pentru gafa de la primul gol, dar și pentru discursul pe care l-a avut la finalul meciului.
„Golul a fost o greşeală gravă de portar. Nu pot să-mi dau seama ce a gândit Târnovanu. A fost o centrare lobată, foarte uşoară pentru portar, a ieşit prea lejer şi în momentul în care a văzut că nu o prinde, nici măcar nu a ridicat mâinile. Trebuie să se retragă.
Cel mai mult m-a deranjat după meci, trebuia să-şi ceară scuze colegilor. A vorbit despre ce va face FCSB de la anul, nu mi-a plăcut. Tot timpul l-am lăudat, am spus că e un portar tânăr, de mare viitor, de naţională. Nu te gândeşti la cei cinci milioane de suporteri. La atitudinea aceasta, nu poţi să iei titlul. Dacă nu se vede pe tine că suferi, nu ai cum să câştigi trofeul.
Acum chiar a spus Becali că a făcut schimbările. Nu e nicun breaking news, ştiam de mult asta. Chiar dacă au jucat mai slab, Tavi Popescu poate să creeze ceva. Cei care au intrat, Miculescu şi Cordea, zero barat amândoi şi pe faza defensivă şi pe cea ofensivă. A dat-o rău în bară cu aceste schimbări”, a declarat Helmut Duckadam, în cadrul emisiunii PlaySport LIVE.
„Doare foarte rău pentru că am început meciul bine şi la 2-0 simţeam că puteam face mai multe, dar ce se întâmplă la final doare foarte rău. Dacă ştiam că vom pierde, ar fi fost mai bine să pierdem de o manieră categorică, deoarece doare.
La fiecare gol pot să-mi reproşez câte ceva. Îmi cer scuze faţă de toată lumea dacă am greşit. Dacă puteam face mai mult, dar mergem înainte. Vedem ce facem, unde o să fim la anul. Aceste victorii pe final ne-au dat speranţă că putem fi campioni, dar nu ştiu dacă s-a pierdut înainte. Nu ştiu, e trist.
(n.r. dacă au şanse la titlu la anul) Dacă vom începe cum am jucat meciurile trecute, vom avea şanse mai mari. Nu ar mai trebui să pierdem meciuri decisive. Ca şi anul trecut. Şi acum, să ai 2-0 şi să pierzi… Au fost mai buni în seara asta, îi felicit şi vedem la anul cine va fi mai puternic”, a declarat Ștefan Târnovanu, la finalul meciului cu Farul.
FCSB va termina sezonul pe locul 2 în Superliga. În ultima etapă de campionat, FCSB o va întâlni, acasă, pe Rapid. Meciul este programat duminică, de la ora 21:00, și va putea fi urmărit, în format live, pe playsport.ro.