Hazard a dezamăgit la Real Madrid. Belgianul a fost adus pentru a fi marea vedetă a echipei după Cristiano Ronaldo, dar, la aproape doi ani distanță, nimic nu i-a mers bine la Madrid. Accidentările dese și forma slabă au transformat experiența lui la Real într-un fiasco total. Unul de 100 de milioane de euro.
Din 2011 îl urmărea Zinedine Zidane pe fotbalistul belgian. Când a ajuns, în final, la Real Madrid, Hazard era văzut drept cel mai bun fotbalist din lume, după perechea Messi – Cristiano Ronaldo. La 28 de ani, mijlocașul ofensiv impresionase la Chelsea, iar transferul la Real trebuia să fie pasul decisiv către Balonul de Aur. Din păcate pentru belgian nimic n-a mers cum trebuie la Madrid.
Fanii Realului s-au bucurat peste măsură când transferul visat de Zidane. În 2019 Realul plătea 100 de milioane de euro pentru vedeta lui Chelsea. Belgianul promitea goluri și spectacol, mai ales după plecarea lui Cristiano Ronaldo la Juventus.
Din păcate ghinioanele s-au ținut de belgian, care mai mult a lipsit și a marcat doar două goluri. Iar fanii și conducerea par să își fi pierdut răbdarea cu favoritul lui Zidane.
În ultima apariție, în semifinala supercupei Spaniei, Hazard a fost de nerecunoscut. A evoluat slab și echipa a pierdut. Iar Realul se gândește că este momentul să recupereze măcar o parte din investiția masivă făcută în jucător.
Presa iberică anunță că și jucătorul, dar și clubul nu ar zice nu unei eventuale despărțiri. Iar Anglia îi face cu ochiul belgianului, campionatul unde s-a simțit cel mai bine și a jucat cel mai bun fotbal al său. Mundo Deportivo anunță că se caută deja variante pentru fotbalist, iar Realul ar putea accepta o ofertă de 50 de milioane de euro, jumătate din suma plătită inițial.
Chelsea nu ar mai fi interesată de readucerea fostului idol de pe Stamford Bridge. Lampard are și el probleme, dar londonezii au investit masiv într-un lot tânăr, cu mare potențial. La 30 de ani, Hazard nu mai reprezintă o opâiune viabilă pentru albaștrii.
Manchester United ar fi cea mai interesată echipă. „Diavolii” sunt în căutarea unui fotbalist de fantezie pe flancuri, mai ales că nu au reușit transferul lui Jadon Sancho de la Dortmund. Liverpool ar fi altă variantă, dar doar în cazul plecării lui Salah sau Mane, ceea ce ar aduce fondurile pentru o investiție mare.
De banii obținuți pe Hazard, Perez se gândește că ar completa suma pentru noul vis al lui Zidane, compatriotul său, Kylian Mbappe.