Half-price Ianis Hagi de la Rangers. Steven Gerrard nu pare să mai aibă nevoie de mijlocașul român. Asta chiar dacă fanii sunt în continuare încântați de fiul Regelui. Se pare, totuși, că managerul englez vrea să întărească echipa pentru Liga Campionilor. Pentru asta trebui să mai și vândă jucători, iar Ianis este cel mai căutat produs al scoțienilor.
În plus, trupa din Glasgow ar face și economie când vine vorba de salariul românului. Acesta are al doilea venit din lot, cu aproape 20.000 de lire săptămânal. Doar vedeta Ryan Kent îl depășește.
Ianis are contract până în 2024 și ar dori să rămână și sezonul viitor în Scoția. Mai ales că ar avea șansa să joace și în cea mai importantă competiție intercluburi din Europa. Cu toate acestea, există șansa ca toamna să îl prindă în alt campionat. Ar putea fi o provocare nouă pentru Prinț, mai ales că este urmărit de echipe importante din Europa.
Lazio este o admiratoare veche a românului. Italienii sunt în căutarea unui mijlocaș ofensiv, capabil să și înscrie. Șefii clubului cred că Hagi junior are un potențial mare, mai ales că vârsta îi permite să crească valoric și mai mult. Andreas Pereira nu l-a mulțumit pe Simone Inzaghi și a cerut un alt fotbalist în această vară. Sevilla este și ea o admiratoare a mijlocașului ofensiv de la Rangers. Trupa din La Liga studiază posibilitatea unui transfer în această pauză competițională. Iar prețul sigur va atrage potențialii cumpărători. Rangers a redus prețul aproape la jumătate
Chiar dacă mijlocașul român era cotat la 13 milioane de euro, șefii scoțienilor se pare că au reconsiderat strategia. Gerrard cere bani de transferuri, așa că oficialii clubului au decis să îl ofere pe Ianis la un preț ofertant. 7 milioane de euro nu este o sumă mare, care sigur va face să atragă părțile interesate.
Românul a contribuit cu 8 goluri și 15 pase decisive, un număr bun în doar 23 de partide. Cu toate acestea, managerul englez consideră că are destule opțiuni în atac. De aceea va căuta să aducă fotbaliști pe alte poziții, iar Ianis poate fi unul din cei sacrificați.
Asta chiar dacă Gerrard are o părere foarte bună despre român. Fostul mijlocaș de la Liverpool a admirat mereu curajul lui Ianis, care nu s-a temut niciodată să își asume responsabilități.