Halep NU joacă pentru România în Billie Kean King Cup. Simona s-a accidentat în primul meci de după suspendare!
Simona Halep nu va reveni sub tricolor pentru partida cu Ucraina din Billie Jean King Cup.
Așa cum era de așteptat încă de la revenirea ei în țară imediat după eliminarea de la Miami, Simona nu va lua parte la meciul cu Ucraina. Acesta se va disputa tot în Statele Unite. Federația de Tenis a anunțat că „din motive medicale, Simona nu va putea fi prezentă alături de echipa României”.
Într-o intervenție la PlaySport Live, președintele federației, George Cosac, lăsase de înțeles că va fi aproape imposibil ca Halep să concureze acum pentru România.
Din echipă vor face parte Ana Bogdan, Jaqueline Cristian, Anca Todoni și Mara Gae. Căpitanul-nejucător Horia Tecău va trebui să găsească metodele cele mai bune de a le capacita pe fete înaintea confruntării. Elina Svitolina e cea mai importantă jucătoare chemată de Ucraina.
Simona Halep a acuzat în meciul pierdut cu Badosa, în primul tur la Miami, probleme la umărul drept. A cerut intervenția fizioterapeutului și a primit un mesaj de câteva minute.
Participarea la JO nu e pusă în pericol
Luni seara, în dialog cu Ioana Cosma, Cosac a vorbit despre situația Simonei Halep. Nu crede că prezența fostului număr 1 mondial este pusă sub semnul întrebării dacă Halp ratează partida cu Ucraina din Fed Cup.
„Cred că va fi greu să joace la Billie Jean King Cup, nu cred că va fi pregătită să joace la nivelul la care ne-a obișnuit. Este decizia ei, cu siguranță se va sfătui și cu Horia, și cu noul ei antrenor. Este decizia ei, cu siguranță se va sfătui și cu Horia, și cu noul ei antrenor. Cred că mai important pentru ea e participarea la Jocurile Olimpice. Ar trebui sa fie în lotul pentru Billie Jean King Cup, ca sa aibă o șansă în plus, oricum va avea nevoie de o derogare. Din punctul meu de vedere, este accesibilă această derogare.
Sunt wildcarduri pentru acest lucru, ținând cont că ea putea să joace acum 9 luni când clasamentul era mai bun pentru ea. La Olimpiadă participă primele 59 de jucătoare clasate în ierarhia WTA, fiecare țară are dreptul să participe cu 4 sportive. Cred că se va ajunge la primele 80 de jucătoare cu derogarea. Sunt câteva tari care au foarte multe jucătoare. Clasamentul va coborî foarte mult, probabil pana la locul 80 vor fi acceptate. Dar vor fi și wildcarduri. Ele pot fi date țării organizatoare sau unor jucătoare cu palmares bogat sau câștigătoare de Grand Slam. Simona întrunește aceste condiții. Eu cred că are șanse mari să joace la Jocurile Olimpice, sperăm sa fie aptă la acea dată”, a spus Cosac în exclusivitate pentru PlaySport.