Hagi și-a dezvăluit super-planul legat de Europa la doar câteva zile după ce Farul a câștigat prima manșă din turul 1 preliminar al UEFA Champions League, 1-0 cu Sheriff Tiraspol.
Gheorghe Hagi (58 de ani), managerul tehnic al campioanei României, are ambiția de a o duce pe Farul în grupele celei mai galonate competiții europene intercluburi din Europa, dar e conștient că acest deziderat nu este posibil fără un buget pe măsură.
Concret, ”Regele” a mai avut o ieșire publică în care a spus că își dorește să primească susținere financiară de la companiile și autoritățile din Constanța, potente din punct de vedere financiar. În ultima vreme s-a zvonit despre posibilitatea ca Portul Constanța, un adevărat colos financiar, să colaboreze cu gruparea lui Hagi.
Farul a debutat cu dreptul pe plan european, iar acum pleacă cu gândul de a-și apăra titlul în Liga 1. Dobrogenii joacă azi, de la ora 18:30, în prima etapă a Superligii, pe terenul celor de la Hermannstadt, Live pe playsport.ro. Fără 8 jucători de bază, Hagi va încerca să plece neînvins de la Sibiu.
Antrenorul constănțenilor este de părere că titlul câștigat anul trecut este o realizare formidabilă, în condițiile în care bugetul de la Farul este unul cu obiectiv de menținere în Liga 1.
”Noi nu putem să concurăm cu cele mai bune echipe din România. Când o să vină împreună cu noi tot ce înseamnă regiune şi oraş ca să fim foarte puternici la nivel administrativ, atunci e clar că vom putea aduce jucători scumpi.
Ne dorim asta, e preconizat pe următorii 5 ani. Am câştigat titluri, dar nu am fost în Europa. Nu putem să fim în Europa la nivel foarte mare cu salarii foarte mici. Nu ai cum cu bugetul de acum, care e 50% din toate cheltuielile clubului şi care nu depăşeşte 3 milioane de euro.
Aşa nu poţi să ai pretenţia să fii cel mai bun din Europa. Conducerea trebuie să aducă bani, bani foarte mulţi. Pentru că îţi propui un lucru, un obiectiv, în funcţie de câţi bani ai. Farul la banii pe care îi are, are buget să rămână în prima ligă. Sunt cluburi din Liga a II-a care plătesc poate mai bine ca noi.
Cu toate că şi noi plătim acum foarte bine, dar nu cât trebuie. Dar cu 3 milioane nu cred că poţi să aspiri să fii cel mai bun din România. E dur că zic asta, dar o zic la început ca să se ştie lucrurile”, a spus Hagi într-o conferință de presă.
Hagi a spus că cel mai mult îi place să antreneze și că visează la ziua în care nu va mai fi și acționar.
”Știți foarte bine că mie îmi place să antrenez, asta este viața mea, dar momentan nu am ce face. Aștept ziua în care să pot preda pachetul meu de acțiuni, să rămân minoritar și să mă ocup doar de antrenamente, de echipă”, a spus Hagi.
Planul ”Regelui” de a transforma Farul într-o echipă extrem de puternică se poate realiza dacă alături de echipă ar veni Portul Constanța, unul dintre cei mai puternici coloși din industria României.
Conform celor de la Ziarul Financiar, Portul Constanța ar avea aprobate investiții de peste 650 de milioane de euro, pentru a fi modernizată infrastructura portuară.
Portul și-ar mărit considerabil fluxul traficului de marfă. Față de acum 10 ani, în 2022 a fost un surplus de 40%, un record absolut all-time, de peste 75 de milioane de tone, cantitatea maximă care poate fi operată pe parcursul unui an fiind de 100 de milioane de tone, susține gsp.ro.