Farul a remizat, scor 2-2, pe teren propriu, cu UTA Arad într-un meci restanță din etapa a 5-a.
Gică Hagi nu a fost mulțumit de prestația elevilor și a simțit nevoia să-i bage rapid într-o ședință.
Farul Constanța a ratat șansa de a se apropia de podiumul Superligii, după ce a obținut doar un punct împotriva unei formații care nu se descurcă foarte bine în meciurile de pe teren advers. Gică Hagi nu a putut trece peste acest pas greșit și a ținut să-și critice jucătorii.
”Două meciuri, aceeași istorie. Am produs mult fotbal ofensiv, dar nu am stat bine defensiv. Nu am stat bine în teren, nu s-a alergat, nu s-au câștigat dueluri. Am făcut niște greșeli, din cauza asta cred că am primit goluri. Ofensiv am făcut mult, dar cred că două goluri e puțin.
E un joc, așa cum a fost și cu U Cluj, dacă n am fost fini acolo sus la câte ocazii am avut. Ce să facem? Asta e. Mai multă calitate acolo sus, poziții, disciplină mai mult.
Ușor, ușor, trebuie să revenim. Tocmai de aceea am întarziat, am ținut și o ședință. Le-am zis lucrul acesta. Nu e bine pe drumul care suntem, sunt mici detalii față de sezonul trecut. Ratăm, ne supărăm, dăm din mâini, în loc să ne vedem de joc și să dăm goluri. Era excepțional dacă marcam 3-4 goluri și câștigam meciuri.. Din cauza unor mici detalii, pierdem pozițiile, locul în teren teren. Ultima pasă în fața porții s-a dat numai la adversar, șuturile pe afară. Sper să avem maai multă disciplină, mai multă concentrare, fotbal cred că jucăm. Sperăm să reglăm lucrurile și să mergem înainte.”, a spus Hagi, la flash-interviul de la finalul partidei la Ovidiu.
Campioana României are probleme de lot, din cauza accidentărilor, însă tehnicianul anunță că nu are nicio problemă să folosească în primul 11 jucători din academie.
Mai am vreo 10 pe acolo de la copii, care așteaptă să joace. N-am nicio frică. Stați liniștiți că poate ei sunt mai buni. Orice se întâmplă, e o ocazie pentru ceilalți. Încercăm întotodeauna să producem ceva.”, a mai adăugat tehnicianul constănțenilor.