Guardiola l-a făcut să plângă. Vedeta care a plecat de la City face dezvăluiri incredibile: „Am sunat-o imediat pe mama și i-am zis”
Guardiola l-a făcut să plângă. Gabriel Jesus, fostul jucător de la Manchester City, face dezvăluiri incredibile.
Gabriel Jesus s-a despărțit de Manchester City în vara lui 2022, după cinci ani petrecuți la formația de pe „Etihad Stadium”. În prezent, atacantul brazilian evoluează la Arsenal, echipă care l-a cumpărat de la City pentru 52.2 milioane de euro.
Guardiola l-a făcut să plângă. Vedeta care a plecat de la City face dezvăluiri incredibile
Gabriel Jesus susține că, la un meci cu PSG din Liga Campionilor, Pep Guardiola a decis să-l folosească în atac pe fundașul Oleksandr Zinchenko, în detrimentul său. Potrivit spuselor sale, atacantul brazilian s-a simțit umilit de antrenorul lui Manchester City, moment în care a început să plângă și a sunat-o pe mama sa.
„A fost un meci de Liga Campionilor, cu PSG, acasă, în care l-a pus pe Zinchenko drept nouă fals. Un lucru nebunesc. Cu o zi înainte, nici nu l-a folosit pe la antrenament. Zinchenko chiar a glumit cu mine: «În ziua aceea, mi-a părut rău pentru tine».
Cu două ore înainte de joc, a fost o ședință cu toată echipa, apoi echipa a mâncat, s-a odihnit timp de 30 de minute și a mers la joc. Ne-a spus echipa… nici nu am mai mâncat. Am mers direct în cameră, plângând, am sunat-o pe mama: «Vreau să plec». Mă duc acasă, pentru că l-a pus pe el (n.r. Zinchenko) și nu m-a pus pe mine. A pus un fundaș stânga acolo. am luat-o razna”, a declarat Gabriel Jesus, în cadrul podcast-ului „Denílson Show”.
Nu este prima dată când Gabriel Jesus îl „înțeapă” pe Pep Guardiola
Într-un interviu din 2022, Gabriel Jesus a vorbit despre modul în care Pep Guardiola înțelege fotbalul.
„Totul a pornit de la modul în care Guardiola înțelege fotbalul și ceea ce vrea. Trebuie să accepți ceea ce vrea, nu există altă cale. Dacă nu accepți, îți zice «mulțumesc» și îți sugerează să cauți o altă provocare.
Am acceptat această situație pentru o vreme, dar a venit un moment în care am spus «Vreau altceva pentru mine». I-am mulțumit și am mers mai departe.
Lucrurile sunt diferite la Arsenal, fotbalul e diferit. Arteta tratează altfel jucătorii și m-a înțeles. La Manchester City, atacantul nu prea atinge mingea. Acum sunt liber, pot să mă mișc mai mult pe teren și joc fotbal cu zâmbetul pe buze, încercând să dau totul”, spunea Gabriel Jesus, în toamna lui 2022, într-un interviu pentru ESPN Brazilia.