Antrenorul formației din Premier League, Pep Guardiola, a oferit câteva declarații înaintea meciului cu Real Madrid, partidă care se joacă marţi, de la ora 22:00. Tehnicianul a avut numai cuvinte de laudă la adresa echipei din Madrid.
Pep Guardiola i-a ridicat în slăvi pe cei de la Real Madrid.
Este o onoare pentru mine că City se află în această etapă a competiţiei împotriva unei echipe precum Real Madrid care a scris istoria Ligii Campionilor. Suntem conştienţi că nu putem concura la acest nivel, pentru că nu am avea nicio şansă să ţinem pasul cu comparaţia. Dar dorinţa noastră de a-i provoca, de a concura cu ei, nu este mai puţin puternică. Va trebui să oferim două meciuri perfecte pentru a ne califica în finală.”, a spus Pep Guardiona, înaintea jocului din semifinalele Ligii Campionilor.
Antrenorul ”cetățenilor” a explicat că este pregătit pentru orice. El spune însă că i-a învățat pe elevii săi să profite de absolut toate oportunităţile care vor apărea.
Ştim că vom suferi şi suntem gata să suferim, dar şi să profităm de oportunităţile care ne vor apărea.
Ceea ce a făcut Real împotriva lui PSG şi împotriva lui Chelsea nu are nicio legătură cu norocul, cu şansa. Mai degrabă, în momentele complicate, sunt capabili să-şi ridice nivelul în toate zonele de joc. Unul dintre marile puncte forte ale Realului este că are jucători care, în momente dificile, ridică mâna să spună > şi îşi dublează eforturile. La 0-3, mingea poate arde uneori nişte picioare, dau nu şi la jucători precum Modric, Benzema, Alaba, Kroos etc. Dimpotrivă, ei cer mingea asta!”, a mai spus Guardiola, conform orangesport.ro.
Istvan Kovacs va arbitra la centru semifinala Ligii Campionilor Manchester City – Real Madrid. Oficialii au decis că arbitrul român este cel mai potrivit pentru a conduce partida cu pricina.
Centralul român a fost delegat la manșa tur a semifinalei celei mai importante competiții de club la nivel continental, programată marți, 26 aprilie, de la ora 22:00, la Manchester. Este pentru prima dată în carieră când va conduce o semifinală a unei competiții continentale de club.”, se arată pe site-ul oficial al FRF.
Istvan Kovacs îi va avea alături pe conaționalii Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, arbitri asistenți, dar și pe portughezul Artur Dias.
Manchester City – Real Madrid este programat marti, de la 22:00. Partida contează pentru semifinalele Ligii Campionilor. Carlo Ancelotti și compania speră să aducă la Madrid al 14-lea trofeu din palmares.