Greșeală de necrezut în fotbalul sutelor de milioane de euro! Managerul lui Liverpool a cerut să fie vândut jucătorul greșit. Când și-a dat seama, era prea târziu
Gafe majore se petrec și când vine vorba despre marile cluburi de fotbal ale lumii. Un exemplu în acest sens este oferit de către Roy Hodgson (76 de ani), fost antrenor la Liverpool în perioada iulie 2010 – ianuarie 2011.
Sezonul 2010/2011 a fost unul de care fanii lui Liverpool nu-și aduc aminte cu mare plăcere. Cu Roy Hodgson pe bancă, clubul englez ajunsese aproape de locurile de retrogradare. În cele din urmă, după plecarea sa, a terminat la finalul sezonului pe locul al șaselea. Kenny Dalglish îl înlocuise pe Hodgson, după demitere.
Pe lângă rezultatele modeste, Hodgson s-a remarcat și prin niște gafe în privința politicii de transferuri. Antrenorul englez l-a pus pe lista de transferuri pe Paul Konchesky, fundaș stânga de la Fulham, cu care lucrase până de curând. În afacere erau implicați și tinerii Lauri Dalla Vale, respectiv Alexander Kacaniklic, din partea grupării de pe Anfield.
Hodgson și-a dat seama prea târziu că urma să scape de „Alex” greșit. „A fost greu ca Liverpool să mă înlocuiască”, și-a amintit jucătorul suedez, potrivit Liverpool Echo.
Ce s-a ales de Kacaniklic și de Konchesky
În cele din urmă, jucătorul s-a obișnuit cu gândul că va pleca la Fulham. Nu a devenit un superstar acolo, dar a bifat 100 de meciuri în Premier League și Championship, în care a marcat de 11 ori. De-a lungul timpului, el a fost împrumutat la Watford și Burnley înainte de a fi trimis la Nantes în 2016, gratis. În trei sezoane petrecute la francezi, nu a reușit să marcheze nici măcar o dată jucătorul de bandă. În prezent, el joacă la ciprioții de la AEL Limassol, iar pentru echipa națională a consemnat 21 de selecții, în care a înscris de trei ori.
Paul Konchesky nu a reușit să se impună la Liverpool. A plecat de pe Anfield după doar șase luni, împreună cu Hodgson. Prima dată, împrumutat la Nottingham, apoi a fost vândut la Leicester pentru 1,7 milioane de euro. Cariera și-a încheiat-o în 2018, la 36 de ani.
În prezent, Hodgson pregătește Crystal Palace, ocupanta locului 11 în Premier League.