Parma este din ce în ce mai aproape de revenirea în Serie A, de unde a retrogradat în 2021. Trupa românilor Valentin Mihăilă și Dennis Man a câștigat un meci meci foarte important, cu Lecco, în etapa 35 a campionatului. Doar trei etape se vor mai juca, după cea de azi.
La pauză, echipa românilor avea deja un avantaj liniștitor în fața ultimei clasate din Serie B, care este deja matematic retrogradată.
Parma a intrat la cabine cu un avantaj de trei goluri. Una dintre reușite a fost semnată chiar de Valentin Mihăilă. Românul a înscris în minutul 22 al meciului, la scorul de 1-0 pentru echipa sa. Fotbalistul echipei naționale, adus de Parma de la Universitatea Craiova în 2020, pentru 9.1 milioane de euro, a ajuns la cinci goluri și două pase de gol în acest sezon de Serie B.
Înaintea lui, punctase Bernabe, din pasa lui Bonny, în minutul 15. Același Bernabe reușea dubla, în minutul 31, servit de Hernani. Meciul s-a terminat cu scorul de 4-0, după ce Camara a marcat în minutul 88.
Celălalt român de la Parma, Dennis Man, nu a fost inclus de antrenorul Fabbio Pecchia, în lotul de azi. Acesta a suferit o accidentare ușoară la antrenament, o întindere, și a ratat acest meci.
Dennis Man este probabil cel mai important jucător al Parmei, din acest sezon. Vedeta echipei naționale a reușit 13 goluri și 6 pase de gol în 33 de meciuri jucate în acest sezon. Joacă la Parma din 2021, când italienii plăteau nu mai puțin de 11 milioane de euro pentru transferul lui.
Parma este lider în Serie B, cu 73 de puncte, urmată de Venezia și Como, cu 67 de puncte. Matematic, Parma este sigură cel puțin de prezența în semifinalelor barajului de promovare. Poate obține biletele pentru Serie A de etapa viitoare, dacă o bat pe Bari, iar una dintre Venezia și Como nu câștigă meciul din etapa viitoare, respectiv și meciul din această etapă în cazul lui Como, care are un meci în minus.