Giovanni Becali, despre umilința îndurată la EURO U21 din cauza naționalei de tineret. “Pur și simplu mi-a fost rușine”

Bogdan Solomon 28.06.2023, 16:27
Giovanni Becali, despre umilința îndurată la EURO U21 din cauza naționalei de tineret. “Pur și simplu mi-a fost rușine”

Rezultatele înregistrate la Campionatul European U21 nu au fost umilitoare doar pentru elevii lui Emil Săndoi, ci și pentru Giovanni Becali. Acesta a avut oaspeți de seamă la meciurile disputate în grupele competiției, dar a trăit o adevărată dezamăgire.

Giovanni Becali a îndurat o adevărată umilință la Euro U21 din cauza naționalei tineret

Încrezător în șansele tricolorilor de a urma exemplul generațiilor anterioare și a face o figură frumoasă la turneul final, astfel încât să-și deschidă drumul spre transferuri importante, Giovanni Becali a invitat scouteri de la Arsenal, Juventus, Fiorentina, precum și de la cluburi importante din Franța, Spania sau Germania. Cu toții au urmărit din tribunele stadionului Steaua toate cele trei partide contând pentru grupa B, însă au plecat dezamăgiți.

De altfel, agentul nu a fost prezent, ci le-a încredințat colaboratorilor său misiunea de a face șederea oaspeților în Capitală cât mai plăcută. O decizie inspirată, având în vedere parcursul dezastruos: două înfrângeri și o remiză, fără gol marcat.

„Am avut foarte mulți oaspeți interesanți și bine înfipți în fotbalul care contează. De la Arsenal, Juventus, Fiorentina, dar și cluburi importante din Franța, Germania sau Spania. Nici nu am mers la meciuri, i-am lăsat pe ei să se simtă confortabil în loja din Ghencea. S-au ocupat de ei la partide Dragoș și Robert, eu am ieșit cu invitații doar la restaurante în București.

Nu am fost la meciuri și mai bine că nu am fost… România chiar a arătat rău de nu îmi venea să cred. Pur și simplu mi-a fost rușine! Când ne prezentăm așa, mai bine bagi capul între umeri și nu mai ieși din casă! Ceea ce am și făcut”, a dezvăluit Giovanni Becali, conform fanatik.ro.

Un singur tricolor s-a remarcat: „A fost pe plus”

Cu toate acestea, unul dintre jucătorii naționalei noastre de tineret a reușit să se facă remarcat, sporindu-și astfel șansele unui transfer peste hotare. Este vorba despre portarul Ștefan Târnovanu, care a avut intervenții salvatoare în ambele partide bifate ca titular, cu Ucraina și Croația. Ceilalți nu au arătat deloc bine „în vitrina fotbalului”.

„Dacă ar fi să căutăm un lucru bun în cele trei meciuri ale naționalei, l-am putea găsi doar în prestațiile portarului nostru din partidele contra Ucrainei și Croației. Mi-au plăcut foarte mult intervențiile lui Târnovanu. Se vede calitatea și siguranța de sine. A crescut foarte mult, poate să fie un transfer foarte important în viitor.

Deci cred că doar Târnovanu a fost pe plus. Ceilalți, restanțieri! Nici nu are rost să dau nume, pentru că se știu ei ce viteji sunt în liga noastră, ce pretenții de milioane au și ce transferuri visează și uitați-vă cum s-au prezentat în momentul zero. Erau în vitrina fotbalului, să-i vadă toată Europa, și toată vitrina s-a făcut cioburi”, a mai spus impresarul.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622