Gino Iorgulescu i-a dat replica unui președinte din Superliga. “Nu există nicio diferență”
Conducătorul uneia dintre echipele angrenate în actuala ediție a Superligii a pus tunurile pe Gino Iorgulescu. Replica acestuia din urmă nu s-a lăsat nici ea prea mult așteptată, însă.
Gino Iorgulescu a ieșit la atac. Replică pentru un președinte din Superliga
Deranjat de modul în care sunt tratate anumite formații, printre care și a sa, când vine vorba despre arbitraj, Valeriu Iftime s-a răzbunat pe Gino Iorgulescu, afirmând cu tărie că a venit vremea unei schimbări la conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal. Ba chiar a venit cu o propunere de înlocuitor: Justin Ștefan, care ocupă în momentul de față funcția de secretar general.
Ulterior a venit și răspunsul președintelui LPF, prin intermediul unui comunicat publicat pe site-ul oficial. Potrivit spuselor sale, toate cluburile participante au fost tratate cu echidistanță și imparțialitate, singura diferențiere fiind făcută în urma departajării sportive bazate pe rezultate, iar FC Botoșani nu a formulat până acum nicio solicitare scrisă sau verbală cu privire la nemulțumirile provocate de arbitraj.
De asemenea, acesta l-a asigurat pe Iftime de întreaga sa disponibilitate pentru a discuta pe marginea problemelor de orice natură întâmpinate în desfășurarea activității fotbalistice din primul eșalon al României. Moldovenii ocupă ultima poziție, cu doar șase puncte acumulate în 10 etape și fără victorie.
Comunicatul transmis de Gino Iorgulescu
„Referitor la declarațiile făcute de dl. Valeriu Iftime, fac următoarele precizări:
1. Nu am făcut niciodată o diferențiere între cluburile afiliate la Liga Profesionistă de Fotbal, tratându-le întotdeauna echidistant și imparțial. Din punctul meu de vedere, dincolo de departajarea sportivă bazată pe rezultate, nu există nicio diferență între cluburile participante în SuperLigă, indiferent de localitatea din care provin, de bugete sau de numărul de fani.
2. Până la acest moment, reprezentanții clubului din Botoșani nu au luat legătura cu mine sau cu membrii echipei mele și nu au formulat nicio solicitare scrisă sau verbală legată de nemulțumirile create de sistemul de arbitraj video sau de alte aspecte care țin de activitatea de arbitraj. În măsura în care voi primi o astfel de solicitare, mă voi asigura că aceasta va beneficia de o analiză pertinentă din partea departamentelor abilitate din cadrul LPF, în funcție de aria de competență relevantă.
3. În ceea ce privește calitatea prestațiilor arbitrilor din SuperLigă, având în vedere delimitările de atribuții existente între forurile fotbalistice din România, în măsura în care vor exista plângeri oficiale din partea cluburilor afiliate la LPF, le voi înainta spre analiză și răspuns forului competent, respectiv Comisia Centrală a Arbitrilor. De asemenea, doresc să îi reamintesc domnului Iftime că am luat de mai multe ori poziție oficială în privința erorilor de arbitraj săvârșite la meciurile din SuperLigă, dar, din păcate, în lipsa unor atribuții specifice în materie de arbitraj, nu am avut alte pârghii pentru remedierea acestor probleme neplăcute cu care continuăm, din păcate, să ne confruntăm.
4. Mai țin să îi reamintesc domnului Iftime că am fost prezent de mai multe ori la meciurile de acasă ale echipei FC Botoșani, ocazie cu care m-am întâlnit și cu domnia sa, alături de mai multe persoane din cadrul echipei mele. Totodată, doresc să îl asigur pe finanțatorul echipei din Botoșani că ușa și telefonul meu rămân în continuare deschise, așa cum au fost întotdeauna, pentru a discuta despre orice problemă întâmpinată în cadrul desfășurării activității fotbalistice din SuperLiga României”.