„Gimnastică doar cu bătaia?!” Cum reacționează „la nervi” Larisa Iordache + De ce nu mai avem performanțe. EXCLUSIV

Robert Zanfir 03.02.2023, 11:01
„Gimnastică doar cu bătaia?!” Cum reacționează „la nervi” Larisa Iordache + De ce nu mai avem performanțe. EXCLUSIV

Larisa Iordache (26 de ani) spune că nu ar fi putut face carieră în gimnastică dacă ar fi avut parte de violențe în copilărie. Retrasă din activitate, fosta mare campioană a României este acum antrenor la CS Dinamo. Larisa nu a ocolit întrebările incomode. A vorbit la „Dinamo 7/9” despre cum reacționează în situațiile tensionate, dar și despre criza din gimnastica românească.

Larisa Iordache s-a retras din activitate în decembrie 2021. A fost poate ultima mare gimnastă a României. Toată pasiunea pentru sport este îndreptată acum în descoperirea de noi talente. Dar se mai poate face gimnastică fără regimul dragonic și regulile stricte impuse generațiilor trecute? Larisa Iordache a oferit un posibil răspuns în emisiunea „Dinamo 7/9”.

Larisa Iordache, despre drumul spre glorie în gimnastică

„Cred că aceasta postură de tânăr antrenor mă avantajează. Eu gândesc diferit cumva. Văd lucrurile altfel, diferit. Consider că cine vrea să facă performanță va reuși. Așa cum am făcut și eu. Trebuie categoric să muncească. Ce s-a întâmplat, ce s-a auzit cu mulți ani în urmă nu putem șterge cu buretele doar printr-un comentariu. Consider fiecare părinte trebuie să își aducă copilul la sala de antrenament și să vadă cum se întâmplă lucrurile. Până nu încerci nu ai de unde să știi dacă este adevărat sau nu, dacă se mai practică sau nu.

Eu nu am trecut prin așa ceva, mi-am văzut de treaba mea, nu fug de răspuns. Eu am fost un copil muncitor. Nu cred că s-ar fi pus problema de așa ceva. Nu am asistat la astfel de scene și cred că fiecare copil își spune adevărul. Sper din suflet să nu se mai audă și să nu se mai vorbească despre un astfel de subiect. Nu aduce o reputație foarte bună gimnasticii, lucrurile s-au schimbat. Mie, dacă mi s-ar fi întâmplat, nu mai făceam gimnastică, categoric”, a spus Larisa Iordache la „Dinamo 7/9”.

Cum reacționează „la nervi” Larisa Iordache

„Îmi este foarte dor să mă urc pe bârnă și să mă dau eu peste cap, este în sângele meu. Am avut un stil de viață destul de agitat cât am făcut gimnastică, mi-a plăcut la nebunie. Acum, dând indicații ceva ore pe zi, este destul de solicitant. Este dificil, trebuie să te prinzi cumva de fiecare comportament, de fiecare indicație pe care trebuie să o dai, astfel încât copilul să o primească exact așa cum tu vrei să o livrezi.

Există și momente când nu se întâmplă lucruri ok. Nervoasă? Nu mă dau eu în vânt să fiu nervoasă. Eu încerc să comunic foarte mult cu fetele, încerc să le descopăr, să le înțeleg. Și dacă mă enervez, le spun: OK, dacă mai faci o dată așa, mă supăr pe tine și nu îți mai dau indicații. Atunci, reacționează. În momentul în care un antrenor nu îți dă indicații, atunci ceva s-a întâmplat, nu este ok”, a dezvăluit Larisa Iordache la „Dinamo 7/9”.

De ce nu mai avem performanțe în gimnastică?

„Nu pot să găsesc un vinovat. Tocmai, pentru că eu sunt în sistem. Nu pot. Sunt lucruri care lipsesc în aproape fiecare echipă. Copiii s-au schimbat foarte mult, pornind de la bază. Este foarte frumoasă gimnastica, este extraordinar de frumoasă, pentru că eu am făcut-o și am făcut-o cu sufletul curat, dar este foarte grea.

Când facem inițiere, ne dăm peste cap, ne jucam cu bureții.. Dar când ajungi să faci performanță, copilul nu înțelege procesul. De ce trebuie să facă dintr-o dată acele lucruri complicate. Ne ferim de muncă foarte mult, în primul rând. Nu merge gimnastică fără muncă.

Mama mea și-a dorit foarte mult să fac un sport, să ajung cineva. Asta și-a dorit ea. În momentul în care mamei i s-a spus: are talent și poate face ceva mult mai mult decât inițiere și dezvoltare, a zis OK în secunda doi. Când ajungeam acasă și spuneam că sunt obosită sau că mă doare burtica, mama spunea OK, mergem la sală, vedem cum te simți și ușor ușor vedem dacă o să îți placă. Ca părinte, dacă ești informat că copilul tău are abilități, împinge-l de la spate”, a mai spus Larisa Iordache.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622