Gigi Becali nu s-a putut abține și i-a oferit câteva sfaturi selecționerului Mirel Rădoi. Finanțatorul FCSB-ului spune că atunci când finul său face „primul 11”, Tănase ar trebui să fie „primul de pe listă”. Becali a fost impresionat de jocul căpitanului său, care s-a făcut remarcat și cu primul gol în tricoul echipei naționale.
Gigi Becali spune că omul cheie, care nu are voie să lipsească din „unsprezecele” naționalei, este Florin Tănase. Finațatorul FCSB-ului a fost impresionat de fotbalistul său, care este la cel mai bun sezon din carieră. Tănase marchează pe bandă rulantă în Liga I, iar în duelul cu Macedonia de Nord a dat și primul său gol la națională. În minutul 28 al partidei, Tănase a primit o pasă din partea lui Chiricheș și a finalizat cu „sânge rece” din interiorul careului.
În finalul meciului, România a avut emoții mari după ce Macedonia de Nord a restabilit egalitatea. Gigi Becali a lăsat de înțeles că schimbarea lui Tănase a fost o greșeală a selecționerului.
Eu zic că Tănase trebuie să fie primul jucător pe listă. Așa cred eu. Cred că și Mirel a văzut asta. Primul, scrii Tănase, și după faci altceva, eu așa zic. Nu se putea echipa națională fără Tănase. Chiar pe final, dacă nu mai alerga așa de tare, știa să stea în teren, să paseze bine. Așa domini adversarul. Dacă nu ai valori în teren, nu ai cum să ții mingea. Închizi jocul cu mingea la tine, dacă nu ții mingea, degeaba o recuperezi”, a spus Gigi Becali, potrivit Antena Sport.
În locul lui Tănase, Rădoi l-a trimis pe teren pe Ianis Hagi, cel care a marcat golul victoriei din minutul 86.
Florin Tănase are 19 goluri și 4 pase decisive, în 25 de meciuri pentru FCSB, în toate competițiile. El este golgeterul Ligii I, cu 18 reușite în acest sezon.
Este de departe cel mai bun sezon pentru căpitanul FCSB-ului, care a spart „gheața” și la echipa națională.
Ne așteptam să facem un joc bun și ne doream foarte mult cele trei puncte. Nu ne așteptăm să revină cei din Macedonia.
E sezonul cu cele mai multe goluri marcate pentru mine. Mă simt bine, încrezător, cresc de la meci la meci și mă bucur că am reușit și primul gol pentru echipa națională.
Când mi se dă încredere, am altă evoluție. Înainte nu am primit încrederea de care am avut nevoie. Și înainte am trecut prin momente bune. Mister, împreună cu stafful, mi-au dat încredere și mă bucur că am reușit lucruri bune.
Trei ani aveam când am fost ultima oară la Mondial. Doamne ajută să ne calificăm, pentru că fotbalul românesc are mare nevoie. Eu sunt încrezător. Vine Germania, sper să facem un joc bun și să scoatem punct sau puncte, pentru că jucăm acasă. Ar fi frumos să înscriu și cu Germania, cum a fost și astăzi”, a spus Tănase la finalul jocului cu Macedonia.