Gigi Becali s-a supărat pe Nicolae Dică după ieșirea antrenorului: „Bă, cum poți să spui prostia asta?”
Finanțatorul FCSB a rămas suprins de ieșirea lui Nicolae Dică, la finalul meciului cu Farul. Echipa „Regelui” a câștigat cu 3 la 1, iar Nicolae Dică a lăsat de înțeles că ar putea pleca de la echipă. Gigi Becali nu concepe un asemenea scenariu.
Nicolae Dică, susținut necondiționat de Gigi Becali. „Nici eu nu înțeleg”
Deși și-a criticat dur antrenorul, imediat după meci, Gigi Becali a revenit la sentimente mai bune. Mai mult, acesta a fost surprins când a auzit declarațiile lui Dică. Acesta a lăsat de înțeles că ar putea să nu mai continue pe banca vicecampioanei României. Latifundiarul l-a sunat imediat ca să îl asigure că nu se pune problema să nu fie sprijinit.
Am văzut că a zis, „Dacă rămân eu…”. Păi cum adică, de ce spui așa ceva. Chiar nu am înțeles de ce a zis asta. Este o prostie mare. L-am și sunat aseară, am vorbit cu el. Am pierdut, e adevărat, dar i-am zis că rezultatul este mincinos. Păi am avut 70 la sută posesie. În plus, cu el am luat 8-9 milioane de euro. Cum să plece de la echipă? De unde a scos asta? Chiar nu am înțeles nici eu, a declarat Becali, la Pro Arena
Au venit banii și lui Gigi Becali i-a trecut supărarea. „Pe mine asta mă interesează, altfel nu fac fotbal”
Gigi Becali a trecut ușor peste eșecul cu Farul. Latifundiarul tocmai a încasat o avere de unde nici nu se aștepta. UEFA a răsplătit FCSB pentru coeficientul strâns în ultimii 10 ani. Și campioana CFR va încasa o sumă importantă, dar mai mică decât a bucureștenilor.
Dacă miercuri seară, latifundiarul era foarte nervos pe echipă și antrenori, joi dimineața lucrurile s-au schimbat. Gigi Becali a aflat că, odată cu calificarea în grupele Conference League, clubul pe care îl deține va mai primi un bonus. Pe lângă cele 3 milioane cuvenite după performanța obținută, FCSB mai are dreptul la 1,1 milioane de euro, pentru coeficientul obținut în ultimii 10 ani. CFR va primi și ea 940.000 de euro.
Pentru mine este o dimineață foarte bună, ce dacă am luat bătaie. Tocmai m-a anunțat Argăseală că vom primi 4 milioane, nu 3, după calificarea în grupe. Pentru mine asta contează, eu de bani vorbesc. Dacă nu am bani, nu fac fotbal, a explicat latifundiarul, la Pro Arena.
Becali nu s-a abținut și a aruncat săgeți și către cei de la Steaua.
Poate face Talpan contestație și la acești bani. Uite că UEFA te consideră Steaua, dar în România nu ți se dă voie pe stadion. Aici nu te recunosc, a mai precizat omul de afaceri.