Conducerea Federației Române de Fotbal a luat atitudine după ce în spațiul public au apărut declarațiile lui Gigi Becali legate de Iuliana Demetrescu, arbitrul care a oficiat la centru partida dintre FC Voluntari și CS Mioveni, 1-0.
Becali va fi judecat de către Comisia de Disciplină și Etică, după un demers care va fi inițiat de către Radu Vișan. Milionarul din Pipera este acuzat de fapte considerate a afecta imaginea fotbalului și având potențial de promovare a discriminării.
“A fost cu sânii în vânt pe teren”, a fost declarația care i-a supărat și deranjat pe oficialii de la FRF.
”Administrația FRF a luat act de declarațiile făcute de domnul George Becali în data de 5 mai 2023 și, prin Secretarul General, Radu Vișan, va sesiza Comisia de Disciplină și Etică.
Prin demersul administrației federale se va solicita efectuarea verificărilor necesare, prin raportare la dispozițiile din Regulamentul Disciplinar al FRF, cu privire la faptele considerate de natură a afecta imaginea fotbalului și având potențial de promovare a discriminării.
Federația Română de Fotbal dezaprobă total un asemenea comportament și astfel de declarații care nu sunt demne de a fi reproduse, reafirmându-și principiul de zero toleranță pentru discriminarea de gen. FRF susține egalitatea de șanse și promovează activ implicarea femeilor în toate palierele activității fotbalistice, inclusiv prin promovarea meritorie în roluri de răspundere.
Iuliana Demetrescu este cel mai bine cotat arbitru din fotbalul feminin românesc și printre cele mai apreciate femei din arbitrajul mondial. Pe lângă meciurile pe care le-a condus în România, în Cupa României Betano sau în Superligă, valoarea sa profesională este relevată la nivel internațional de prezențe la turnee finale europene, precum campionate de junioare și EURO 2022, care s-a disputat anul trecut în Anglia, dar și partide oficiate constant în UEFA Women’s Champions League. În plus, în această vară, Iuliana Demetrescu va fi prezentă la Campionatul Mondial feminin din Australia și Noua Zeelandă.
Considerăm că declarațiile domnului George Becali nu își au locul în societatea contemporană, nu doar în ecosistemul fotbalistic unde Federația Română de Fotbal, ca și UEFA, împărtășește valorile europene ale tratamentului profesional egal. Menționăm aici acordul de cooperare dintre Comisia Europeană și UEFA structurat în jurul priorităților cheie care promovează egalitatea de șanse. Acest acord marchează o intensificare a colaborării dintre Comisia Europeană, UEFA și federațiile naționale în vederea utilizării fotbalului european ca o forță pentru schimbare pozitivă la nivel mondial.
În același timp, FRF le reamintește tuturor celor implicați în fenomenul fotbalistic din România că în fotbal discriminarea de orice natură, intoleranța și rasismul nu sunt acceptate”, se arată în comunicatul postat de FRF pe site-ul oficial.
Iuliana Demetrescu (33 de ani) a fost desemnată să conducă de la centru partida dintre FC Voluntari și CS Mioveni, scor 1-0, din etapa 7 a playout-ului Superligii.
Demetrescu nu a fost singura reprezentantă a sexului frumos în această brigadă. Ea a fost ajutată, din postura de asistent, și de Mihaela Țepușă, iar arbitru de rezervă a fost Alina Ionela Peșu, fapt care a atras foarte multe comentarii.
Brigada a mai fost compusă din Vladimir Urzică, al doilea asistent. Și la camera VAR a fost o femeie. Este vorba despre Mariana Cristina Trandafir, alături de Iulian Dima.
”Să știi că a arbitrat foarte bine, chiar merită felicitate. Și cea de-a patra, foarte bine, ne-a calmat acolo, ne-a linșitit, chiar merită felicitări. De ce nu, pe viitor, să vedem mai des”, a spus Vlad Țăran, antrenorul interimar al celor de la Mioveni, care este de fapt preparator fizic.
Prezența Iulianei Demetrescu, ca arbitru de centru a partidei de la Voluntari, l-a enervat însă pe Gigi Becali (64 de ani). Finanțatorul celor de la FCSB nu este de acord cu acest demers al celor de la FRF și nu s-a abținut până nu a avut și o ieșire publică.
”Am văzut meciul Voluntari – Mioveni! Arbitru a fost o femeie (n.r. Iuliana Demetrescu), cu sânii în vânt pe teren! Ați mai pomenit așa ceva? Asta ne mai trebuia!
Unde se dezbracă ea înainte de meci? Ce este asta? Știu, așa este în vestul Europei, asta este moda, dar de ce trebuie să facem și noi așa? Du-te la fotbal feminin”, a spus Gigi Becali, potrivit prosport.ro.