Gigi Becali nu s-a mai abținut. L-a făcut praf pe Edi Iordănescu și i-a cerut demisia, chiar de ziua lui

Gabriel-Alexandru Ioniță 16.06.2022, 11:41
Gigi Becali nu s-a mai abținut. L-a făcut praf pe Edi Iordănescu și i-a cerut demisia, chiar de ziua lui

Gigi Becali a avut o tiradă fără precedent la adresa lui Edi Iordănescu după ultimele rezultate ale naționalei. Patronul de la FCSB i-a cerut în mod public demisia selecționerului, chiar în ziua în care acesta a împlinit vârsta de 44 de ani.

Gigi Becali i-a cerut demisia, pe un ton extrem de dur, lui Edi Iordănescu

După ce i-a transmis „la mulți ani”, Gigi Becali a spus că Edi Iordănescu ar trebui să plece de pe banca naționalei, pentru a da dovadă de „bărbăția” pe care a invocat-o după înfrângerea cu Muntenegru din Giulești. Finanțatorul vicecampioanei României chiar l-a dat în acest sens exemplu pe fostul selecționer, Mirel Rădoi, cel care și-a dat demisia în momentul în care a ratat obiectivul de a califica România la barajul pentru Campionatul Mondial din Qatar.

Nu știu, voiam să nu mă mai bag, să nu mai vorbesc. A trebuit să nu mă mai uit la televizor. E ziua lui, la mulți ani! Nu pot să suport când spune ‘eu mi-am asumat cu bărbăție’. Bărbăție e să pleci imediat după meci. Ai distrus, praf. Pleacă, mă, acasă. Asta este bărbăție. Măcar nu mai zici. De unde ai tu bărbăția, mă? A pierdut-o cineva și ai găsit-o tu? Bărbăție e la Mirel Rădoi. Că a plecat și gata.

Nu poți să spui nici de Rădoi, că l-a adus pe Sali. Dar Mirel a avut bărbăție. Mirel a greșit, și-a dat seama, a schimbat imediat. Ăsta merge din greșeală în greșeală. Echipa națională fără Olaru și fără Tănase nu are voie să înceapă. Bine, nu fac echipa eu. Eu știu că am luat bătaie 3-0 de la Muntenegru. Bărbăție înseamnă să te duci acasă”, a spus Gigi Becali la Pro Arena.

„Ești cea mai mare rușine”

Anterior, Gigi Becali îl numise pe Edi Iordănescu „cel mai slab selecționer din istoria României” și îl „sfătuise” să își dea „demisia de onoare”.

„Ce pot, mă, tată să mai comentez după aceste umilințe? Vreau doar să-i transmit lui Edi că dacă are pic de onoare…demisia de la prima oră. Dacă ai pic de demnitate, du-te, bă nene Edi și lasă-ne! Ești cel mai slab selecționer din istoria României. Cea mai mare rușine. Ce mai mare lipsă de demnitate, cea mai mare lașitate. Dar, dacă el se uită în oglindă și se vede cel mai frumos și cel mai tare, atunci ce mai vreți voi de la acest om?

El se crede cel mai bun din lume și cel mai bun antrenor. Nu ascultă de niciun un sfat. După meciul ăsta el trebuie să iasă și să își ceară scuze: Domnilor, sunt depășit, nu mi-am dat seama că sunt slab. Mă iertați! Nu pot să fac față la echipa națională.

Într-un loc normal el trebuie să își prezinte demisia încă de la prima oră a acestei zile. Dar nu e bărbat și nu va demisiona. Are în el cea mai mare lașit romate. O să ajungem cu el nu în lumea a treia, ci în lumea a patra, iar Răzvan Burleanu doarme pe el”, spusese Gigi Becali miercuri pentru ProSport.

Aliat pentru Gigi Becali în războiul cu Edi Iordănescu: „Numai în România există mentalitatea asta”

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622