Gigi Becali este gata să se implice în salvarea de la retrogradare a rivalilor de la Dinamo. Nu vrea să-l dea pe Damjan Djokovic, jucător care intră curând în ultimele șase luni de contract, dar îl oferă pe Dorin Rotariu, un fost fotbalist al trupei din „Ștefan cel Mare”.
Dinamo a încercat să înceapă în forță campania de achiziții din această iarnă, iar antrenorul Zeljko Kopic și l-a dorit foarte tare pe Damjan Djokovic de la FCSB. În favoarea acestei mutări există o mulțime de argumente. Fotbalistul croat ar fi scăpat de statutul de rezervă din trupa roș-albaștrilor și ar fi ajuns la o formație la care ar fi avut garantat locul de titular. În plus ar fi fost antrenat de un conațional.
Afacerea i-a dat însă „cu minus” lui Gigi Becali, care a transmis că nu vrea să se despartă de mijlocașul croat, deși nu este foarte mulțumit de el, iar salariul este unul destul de consistent: 20.000 de euro pe lună.
„Am zis că nu-l doresc pe Djokovic? Nu, tată, de el mă folosesc. E un jucător de care nu vreau să scap”, a lămurit situația Gigi Becali, pentru iamsport.ro.
Citește și: De ce spune Meme că vrea ca Dinamo să se salveze de la retrogradare
Gigi Becali nu vrea să renunțe la Damjan Djokovic, dar este gata să-l lase la Dinamo pe Dorin Rotariu. Jucătorul a fost adus în această vară cu un salariu lunar de 20.000 de euro, dar l-a dezamăgit foarte tare pe omul de afaceri din Pipera. Sepsi este un alt club care s-a interesat de Rotariu, dar tratativele se mișcă destul de încet.
„Nu, să-l ia pe Rotariu. De ce să nu-l primească, dacă au nevoie de jucător?”, a mai spus Becali.
Doar că transferul lui Dorin Rotariu la Dinamo este foarte greu de realizat în condițiile în care fanii „câinilor” nu îl au deloc la inimă și i-au transmis, după ce a semnat cu FCSB, o mulțime de mesaje jignitoare.
Dorin Rotariu a jucat la Dinamo în perioada 2012-2017, iar prestațiile excelente de la acestă echipă l-au propulsat la prima reprezentativă și l-au ajutat să facă pasul la Club Brugge, club care a plătit pentru el 2,2 milioane de euro. La echipa din „Ștefan cel Mare” a jucat în 142 de meciuri și a marcat 30 de goluri, dar a și oferit 21 de pase decisive.
Citește și: Gigi Becali a făcut o ofertă pentru fundașul drepta de la echipa din Armenia