FCSB a luat un punct din duelul cu CFR Cluj, după un meci în care a acuzat maniera de arbitraj a lui Colțescu și a ajutorului său, Găman.
Coman a marcat un gol superb în repriza a doua, la scorul de 1-1, dar acesta a fost anulat după analiza VAR, după o fază ciudată, în care pare că nu este vorba despre un fault.
După acest meci, Neluțu Varga a anunțat că va face șapte transferuri în perioada de transferuri de iarnă. Becali îl încurajează să facă asta, dar spune că vrea ca lupta să fie una corectă, fără influențe din exterior.
„Foarte bine (n.r. că face Varga transferuri). Bravo, bărbăție, hai să ne luptăm. Dar să ne luptăm pe arme corecte. Hai, tată, la luptă și la duel, dar să ne luptăm corect. Să transfere șapte, dar să nu joace și cu 7 arbitri, să joace ăia 11.
Campionatul, dacă vrea Domnul, îl ia cine vrea el. Și eu îi transmit. Cât trebuia să fie diferența? Opt puncte? Opt vor fi. O să îi bată Sepsi”, a spus Gigi Becali, despre lupta pentru titlu.
După ce FCSB a acuzat arbitrajul, după ce Florinel Coman a marcat, dar golul a fost anulat pentru un fault inexistent, Neluțu Varga a spus că FCSB a fost avantajată în meciul tur. Becali a răspuns, spunând că echipa lui bună fost avantajată, dar atunci când este arbitrată corect, fiind ceva ce se întâmplă rar, pare că este o nedreptate.
„Ei sunt obișnuiți ca atunci când FCSB e arbitartă corect sau când primește un 11 metri, pentru că ei sunt obișnuiți altfel, înseamnă că e furăciune. Când suntem arbitrați corect înseamnă că e furăciune, ei sunt obișnuiți invers. Cum să spun eu, să nu mă cheme la comisie… e greșeală, nu furăciune”, a mai spus Becali.
În final, omul cu bani de la FCSB a recunoscut că lupta la titlu este între el și CFR Cluj. Spune că CFR are însă doua avantaje externe: Dîncu și Burleanu.
„Cu CFR ne batem, el are echipă tare oricum. Să îi spui că mă lupt cu el, dar nu și cu Dîncu și Burleanu, că nu pot. Care cu Ciolacu, vreau să vând o fabrică de patru luni și nici acum nu mi-a dat aprobare Guvernul.
Este o comisie de aprobare a investițiilor străine. De patru luni de zile cer o hârtie, ca să iau banii, 13 milioane de euro, și nu primesc aprobare. Ce să facă Ciolacu, crezi să îl ascultă ăia? Doi corecți, drepți (Becali și Ciolacu) împotriva la trei care sunt corecți, drepți… în întuneric”, a spus Becali, la Fanatik.