Gigi Becali râde de CFR Cluj. Omul cu banii de la FCSB se bucură că a scăpat de Dan Petrescu şi crede că alb-vişiniii nu vor mai fi la fel de puternici, odată cu sosirea în Gruia a italianului Andrea Mandorlini.
La scurt timp după încheierea campionatului, Becali a anunţat că Farul şi Craiova sunt echipele cu care se vor lupta roş-albaştrii pentru titlu. CFR vinea apoi pe turnantă. Latifundiarul din Pipera nu se mai teme acum de trupa de pe arena „Dr. Constantin Rădulescu”, după ce Dan Petrescu a plecat în Coreea de Sud.
De unde să știu eu cum o să fie? (n.r. – CFR Cluj fără Dan Petrescu). Eu cred că n-o să mai fie ce a fost”, a declarat Becali, într-o conferinţă de presă susţinută în faţa Palatului din Aleea Alexandru.
Venirea lui Andrea Mardorlini la timona CFR-ului nu îl sperie deloc pe Becali. Potrivit jurnaliştilor de la Padova Sport, tehnicianul italian va ajunge mâine la Cluj, pentru a parafa actele. Mandorlini a mai pregătit-o pe CFR timp de aproape un an de zile, în perioada noiembrie 2009 – septembrie 2010.
Acum, e posibil ca Mandorlini, ăsta, cine știe, să ia o mandolină și să cânte mai bine și să inventeze nu știu ce melodii, ce jocuri și să joace pe sârmă CFR-ul. Eu știu ce poate să inventeze un antrenor?”, a adăugat, cu zâmbetul pe buze, Gigi Becali.
Latifundiarul din Pipera a precizat că FCSB este pe cale să perfecteze primele două transferuri din această perioadă de mercato. Alex Băluţă efectuază astăzi vizita medical, iar în orele următoare îşi va pune semnătura pe un contract.
Mijlocaşul croat Damjan Djokovic este, la rândul său, tot mai aproape de a bate palma cu roş-albaştrii. În schimb, Becali e reticent că va primi un răspuns pozitiv din partea lui Vlad Chiricheş.
Djokovic – i-am făcut ofertă – așteptăm răspuns. Chiricheș – așteptăm răspuns. Băluță – așteptăm răspuns. Eu cred că vor veni toți. Nu știu Chiricheș, dar ceilalți doi, da”