Transferul lui Vlad Chiricheș la FCSB începe să prindă contur. Gigi Becali este extrem de încrezător în șansele de a-l convinge pe fundașul central să îmbrace din nou tricoul roș-albastru.
Legitimat la Cremonese, echipă care tocmai a retrogradat în Serie B, Vlad Chiricheș a amânat răspunsul în privința ofertei primite din partea FCSB-ului, dar acest aspect nu-l descurajează pe finanțator. Ba chiar îl face să spere și mai mult într-un deznodământ pozitiv, în condițiile în care nu s-a văzut refuzat până acum.
Căpitanul echipei naționale speră să poată pleca liber de contract, chiar dacă înțelegerea cu italienii expiră abia la finalul sezonului viitor. Acesta poate fi motivul pentru care decizia finală se lasă așteptată. La gruparea din Berceni – pentru care a mai evoluat în sezonul 2012-2013 – ar urma să încaseze nu mai puțin de 30.000 de euro pe lună, salariu care îi este oferit și lui Florinel Coman.
De altfel, Chiricheș se află în continuare în topul celor mai scumpi români transferați vreodată. 10 milioane de euro au oferit englezii la acea vreme, în două tranșe egale.
„Aștept în continuare cu mare încredere răspunsul de la Chiricheș, iar dacă până acum nu mi-a dat un «nu», atunci încep să am chiar mari speranțe că el îmi va accepta oferta”, a declarat Gigi Becali pentru prosport.ro.
În așteptarea unui răspuns din partea fundașului de 33 de ani, patronul FCSB-ului a realizat prima mutare importantă pentru noul sezon. Elias Charalambous nu a reușit să cucerească titlul, dar va continua la cârma echipei.
Acesta a acceptat diminuarea salariului și a semnat prelungirea contractului. Anunțul a fost făcut la două zile după eșecul usturător suferit în fața Rapidului, scor 1-5, în ultima etapă a sezonului.
„M-am înțeles cu Charalambous pentru prelungirea contractului. A acceptat noul salariu, iar băiatul a și semnat. Am fost supărat o zi după înfrângerea drastică cu Rapid, dar asta e viața. Nu mai putem să facem nimic acum. Zici că nici nu am fost pe teren cu Rapid, ci doar suporterii noștri în tribune.
Echipa a fost afectată rău psihic după lecția primită de la Hagi și de la Farul. Iar aia e o lecție de fotbal pe care nu trebuie să o uităm niciodată. Hagi a demonstrat încă o dată că știe mult, dar mult fotbal. El era singurul care ne putea întoarce de la 0-2”, a spus Gigi Becali, conform sursei citate.