Elias Charalambous a oferit primele declarații după ce FCSB a debutat cu dreptul în ediția din 2023 a Conference League. Dacă patronul Gigi Becali a fost scos din sărite de jocul prestat, tehnicianul s-a declarat mulțumit.
Vicecampioana a învins la limită, scor 1-0, formația bulgară ȚSKA 1948 și a devenit astfel favorită la calificarea în următoarea etapă a competiției. Jocul, însă, a stârnit reacții contradictorii.
Gigi Becali i-a mitraliat pe jucători, convins că accederea în grupe va deveni un vis interzis dacă nu vor ridica serios nivelul, pe când Charalambous i-a felicitat. Acesta din urmă a punctat, însă, că manșa retur va fi extrem de dificilă și a explicat cum va gestiona situația, având în vedere că meciurile sunt programate din trei în trei zile.
Returul se va juca joi, 3 august, la 21:30, pe Arcul de Triumf. Fără spectatori, întrucât UEFA a sancționat FCSB după incidentele din precedenta ediție a Conference League.
„Vreau să felicit jucătorii. Știam de la început că întâlnim o echipă bună, sigur că rezultatul e de partea noastră, dar nimic nu e terminat în ecuația calificării. De mâine ne concentrăm pe meciul de campionat. Avem un lot numeros și cred că am reușit să gestionăm foarte bine situația. Din perspectiva mea, încă nu s-a terminat. Am făcut doar jumătate din treabă. Nu jucăm singuri pe teren, avem adversari foarte buni.
Sigur că mai sunt lucruri de îmbunătățit, nu e ușor să joci din trei în trei zile. Din perspectiva asta, încercăm să aducem mereu prospețime în echipă, trebuie să ne gândim și la meciurile care urmează. Trebuie să rotim jucătorii, avem nevoie de întreg lotul. Toți jucătorii trebuie să fie gata să intre pe teren. Sunt foarte mulțumit cu lotul avut la dispoziție.
ȚSKA are jucători de calitate, dar pentru mine e important ce facem noi. Avem jucători de calitate, dar sigur va trebui să suferim în manșa a doua pentru a trece mai departe. Sunt fericit că avem un asemenea lot la dispoziție, de asta am făcut acele schimbări. Să fiu sincer, ne așteptam la această formulă de start din partea lor”, a declarat Elias Charalambous la conferința de presă de după fluierul final al partidei de la Sofia.