Înainte de a intra la negocieri cu oficialii de la CSA Steaua, Valeriu Argăseală a fost implicat într-un incident la arena din Ghencea. La scurt timp după apariţia acestuia la stadionul „Steaua”, maşina în care se afla Argăseală a fost atacată cu o sticlă.
Chiar dacă bolidul lui Argăseală a avut de suferit, oficialul de la FCSB nu a avut, în schimb, nicio rană. Acesta a putat participa la întâlnirea stabilită cu cei de la CSA Steaua şi a pus la cale ultimele detalii ale contractului de închiriere care permite roş-albaştrilor să evolueze pe Ghencea, în derby-ul cu Dinamo Bucureşti.
Gigi Becali nu a dorit să comenteze pe larg incidentul în care a fost implicat Argăseală şi a explicat că un echipaj al Jandarmeriei a sosit prompt în zonă şi a calmat spiritele. Forţele de ordine au solicitat ca imaginile de supraveghere să le fie puse la dispoziţie pentru a putea identifica persoana care a aruncat sticla înspre maşina lui Argăseală.
A venit cineva și a dat cu pietre în mașină. Și imediat au venit jandarmii și s-a rezolvat”, s-a limitat să răspundă Becali, la Digi Sport.
Latifundiarul din Pipera a dat de înţeles că Florinel Coman şi ceilalţi coechipieri ai săi nu îşi vor stabili definitive cartierul general pe stadionul „Steaua”. Becali a comunicat că FCSB va evolua doar în primele etape din Superligă pe Ghencea şi va reveni apoi pe „Arena Naţională”.
O să mai fie unul-două meciuri pe Ghencea, dacă nu avem Arena Națională”, a mai completat Becali.
„Arena Naţională”, cel mai mare stadion din Bucureşti, a fost indisponibil pentru luna iulie. Primăria Municipiului Bucureşti şi-a dat acordul ca fostul „Lia Manoliu” să găzduiască două mari concerte în această perioadă.
Organizatorii şi-au luat, de asemenea, obligaţia de a înlocui suprafaţa de joc, în cazul în care aceasta va avea de suferit. Becali l-a criticat dur pe primarul Nicuşor Dan că şi-a dat girul ca „Arena Naţională” să fie gazdă a celor două concerte susţine de cunoscutele formaţii musicale Depeche Mode şi Gun’S Roses.
Reprezentanţii de la FCSB au acceptat, în cele din urmă, toate condiţiile impuse de cei de la CSA Steaua, iar derby-ul cu Dinamo se va juca 100% pe Ghencea.