Gigi Becali este pe cale să investească milioane de euro într-o afacere uriașă. Familia Becali va construi un parc eolian enorm în Constanța.
Becali și-a dorit și în trecut să intre pe piața energiei regenerabile. În 2008, a anunțat că a achiziționat 10 mii de hectare în Constanța și își dorește să dezvolte mai multe proiecte acolo. Patronul FCSB-ului își dorea atunci să acceseze fonduri europene alături de mai mulți asociați spanioli. Planul nu a fost finalizat, însă pare că acum își dorește să o ia de la început.
Economica.net notează că Becali va dezvolta un parc eolian în localitatea Băneasa din județul Constanța. Firma Unitedpower Eolian S.R.L. a primit luna trecută aviz tehnic de racordare. Data estimată de punere în funcțiune este finalul anului 2027. Noua centrală eoliană ar urma să fie racordată într-o stație nouă de 400 kV, Deleni, și, ulterior, în linia de 400 kV Medgidia Sud-Varna și Medgidia Sud-Dobrogea. Proiectul ar fi cel mai mare din țară și ar putea ajunge la 1 miliard de euro.
Firma Unitedpower Eolian S.R.L. este controlată de familia Becali. Andreea Becali, fiica lui Giovanni și implicit nepoata lui Gigi, deține 25% din firmă. Manuela Raluca Becali, soția lui Victor, deține 19% din firmă. Ioan Natură deține 8%, iar Alina Natură-Becali 6,38%.
Familia Becali ar trebui să se grăbească cu demararea proiectului, întrucât avizul tehnic de racordare expiră în anul 2027. Aceștia pot cere prelungirea termenului, însă vor trebui să parcurgă din nou procedura birocratică.