Gigi Becali a dat asigurări că toate detaliile organizatorice ale derby-ului din runda a patra a Superligii, cu CFR Cluj, au fost puse la punct şi nimic nu mai poate bloca revenirea FCSB-ului pe arena din bulevardul Ghencea.
Într-o intervenţie la Digi Sport, patronul de la FCSB a transmis că a achitat deja toţi banii, iar biletele la ordin şi poliţa de asigurare solicitate de oficialii de la CSA Steaua au fost, de asemenea, anexate la contract.
Ce depinde de mine, e să fac un contract şi să plătesc. Cum să nu plătesc? Am plătit deja. Am dat deja biletul de ordin cu 250.000 de euro şi 750.000 de euro. Banii sunt la ei în cont. Au ridicat închirierea în sine la 37.000 de euro”, a explicat Becali.
Deşi a primit garanţii de la reprezentanţii Jandarmeriei că va fi păzit riguros, Becali a anunţat că nu va asista de pe stadion la jocul cu alb-vişiniii. Latifundiarul din Pipera nu vrea să inflameze şi mai mult spiritele şi va rămâne acasă, să urmărească partida din faţa televizorului.
Nu mă duc la meci. Pentru ce să mă duc, să incit? Nu vreau. Eu vreau linişte. Şeful Jandarmeriei mi-a spus că el îmi poate da asigurări că nu o să am probleme, dacă vreau să merg la meci, şi că ei, jandarmii, vor asigura legea. Am încredere în el”, a adăugat Becali.
Chiar dacă Florinel Coman şi ceilalţi coechipieri ai săi joacă mâine în Europa, în faţa bulgarilor de la ŢSKA 1948 Sofia, Becali e cu gândul doar la partida cu CFR. Omul cu banii de la FCSB nu crede că roş-albaştrii mai pot rata calificarea în turul trei preliminar al Conference League şi i-a solicitat lui Charalambous să menajeze mai mulţi jucători.
Eu am cerut să facă un echilibru. Să echilibreze balanţa la toate meciurile şi să avem, cât se poate, jucătorii odihniţi. Mă interesează mai mult meciul cu CFR decât cel de mâine. Partida cu ŢSKA este câştigată”, a fost tranşant Becali.
După primele trei etape din Superligă, Becali susţine că doar CFR şi CSU Craiova i-au sărit în ochi. Nu îi vede, în schimb, pe cei de la Rapid luptându-se până la final pentru titlu şi nu se aşteaptă nici ca echipa lui Hagi să mai prindă încă un sezon de graţie.
Din ce am văzut, cu CFR şi cu Craiova ne batem pentru titlu. Nu atât jocul, dar Craiova are jucători valoroşi, a concluzionat Becali.