Radu Drăgușin ar putea prinde transferul carierei. Fundașul echipei naționale este dorit de britanicii de la Tottenham.
Florin Manea a anunțat astăzi că Genoa și Tottenham sunt în discuții avansate pentru Drăgușin, care ar putea semna cu formația de pe locul 5 din Premier League pentru 30 de milioane de euro.
Gică Popescu, actualmente președintele clubului Farul, a fost sub contract cu Tottenham între 1994 și 1995, după care a fost cumpărat de FC Barcelona.
Fostul fundaș este foarte fericit că un român are șansa să se transfere în Premier League. Acesta spune că speră ca Radu Drăgușin să facă față nivelului din Anglia.
”E minunat, un nou jucător la Tottenham. Sper să facă față. Premier League nu este un campionat ușor, e un ritm foarte ridicat, dar are calitățile necesare ca să crească și să facă față într-o asemenea competiție.
Fanii sunt foarte pretențioși, iar, când joci la un asemenea nivel, presiunea este extrem de mare. Suma de 30 de milioane este una importantă și mă bucur pentru el. Felicitări!”, a declarat Gică Popescu pentru iamsport.ro.
Dacă va semna cu Tottenham, pentru 30 de milioane de euro, Radu Drăgușin va deveni cel mai scump jucător român din istorie.
Impresarul Florin Manea a vorbit despre transferul lui Radu Drăgușin la Tottenham, spunând că acesta va fi urmărit la meciul dintre Genoa și Juventus. Atunci, reprezentanții britanicilor vor avea ocazia să stabilească ultimele detalii ale transferului.
„M-am întâlnit cu ei la Londra, acum câteva zile. Se află și ei la meci unde sunt și eu astăzi, vom vedea Genoa – Juve. Să vedem, sunt semne bune. Cei de acolo ar vrea să-l transfere. Nu a mai semnat prelungirea cu Genoa. Nu cred că e cazul de prelungire.
În jurul a 30 de milioane, 32, acolo suntem. Eu așa o văd, o lovitură pentru fotbalul românesc, el reprezintă fotbalul românesc. Sper ca și alți jucători, să fim din noi în radarele echipelor mari. Sunt foarte multe cluburi la meci, nu e o discuție definitivă. Nu știm dacă Genoa vor fi de acord să-l lase de acum, dar suntem aici să discutăm. Nu cred că cineva va da 30 de milioane să mai joace la Genoa jumătate de an”, a declarat Florin Manea pentru fanatik.ro.
Cristian Romero, Micky van de Ven, Eric Dier și Ashley Phillips sunt fundașii centrali pe care îi are, în acest moment, Tottenham, în lot.