Campioana României a obținut o victorie entuziasmantă în prima manșă a dublei cu estonienii de la Flora Tallin, iar Gheorghe Hagi (58 de ani) este în extaz după succesul echipei sale.
Tehnicianul constănțenilor este mulțumit de jocul elevilor săi și este foarte fericit că au câștigat categoric și au devenit favoriți pentru calificarea în play-off-ul UEFA Conference League.
„Toți suntem fericiți. A trecut o perioadă grea, cu multe meciuri. S-a văzut puțin oboseala, în prima repriză, dar calitatea jucătorilor și prin tot ce am făcut în repriza a doua, eu zic că am meritat victoria, cu toate că și adversarii au avut două ocazii clare. Câteodată ai noroc. Ei nu marchează, noi am marcat. Ne-a ieșit, suntem fericiți și mă bucur pentru jucători. Aveam nevoie de această victorie.” – a declarat antrenorul „marinarilor”
Constantin Budescu (34 de ani) a avut o prestație solidă, reușind să marcheze chiar la debut. Mijlocașul a marcat al doilea gol al Farului, în minutul 80, dar „Regele” e conștient că standardele noului transfer trebuie să fie mult mai ridicate, , din punct de vedere fizic.
„Budescu era antrenat, venea după ce a fost în pregătire. Clar mai are mult din punct de vedere fizic să ridice standardul, dar am contat pe experiența lui. E un jucător care știe să interpreteze fotbalul. El e numărul 10, așa cum am avut înainte Cernat, Eric, Ianis. Sunt jucători care știu să creeze, să inventeze, care au calitate. E clar că trebuie să muncim, să fie mai iute. Trebuie să mai și slăbească, iar împreună o să o facem. Are dorință, e motivat și îi place cu noi. Trebuie să îl punem în evidență pentru că are calitate mare.” – a spus Hagi.
În ciuda avantajului de 3 goluri, antrenorul formației de la malul mării nu este liniștit și spune că trebuie să facă un meci bun pentru a fi siguri de calificare.
„3-0 nu e liniștitor. E o echipă care joacă vertical bine, care joacă și între linii. Sunt foarte înalți și va trebui să pregătim bine fazele fixe. Va trebui să facem un meci bun.” – a mai adăugat tehncicianul campioanei României