Fără niciun dram de exagerare, Gheorghe Hagi este unul dintre cei mai importanți români în viață. În ce țară străină ajungi este imposibil ca cineva să nu fi auzit de el. Cariera sa de fotbalist profesionist a fost una incredibilă, dusă la cel mai înalt nivel. După retragerea din activitate, a simțit că trebuie să întoarcă „zeului fotbalului” toate satisfacțiile pe care acesta le-a trăit și a început să investească în tinerii jucători. A început în urmă cu 12 ani și nu are de gând să se oprească prea curând.
Gică Hagi ar fi putut foarte bine să se retragă într-un loc exotic, liniștit, departe de tumultul cotidian și eventual să-și dirijeze din telefon afacerile pe care le are. Pur si simplu ar fi avut o viață boemă, total diferită de perioada în care era fotbalist. Dar a ales să nu facă acest lucru! A ales să lupte pentru viitorul fotbalului românesc. Și-a creat propriul club, propria academie și nu a încetat niciodată să privească spre cele mai înalte culmi ale fotbalului.
A fost acolo ca jucător, vrea să ajungă și ca antrenor sau patron. Vrea să demonstreze că se poate și din România, că nu suntem deloc mai prejos decât spaniolii, italienii sau portughezii. Poate nu a reușit, momentan, așa cum și-ar fi dorit, însă nu are de gând să renunțe. Pregătește o nouă investiție majoră în academia clubului pe care îl patronează – Farul Constanța!
Mai exact, Gică Hagi (56 de ani) a mai cumpărat alte cinci hectare de teren în Ovidiu și se pregătește să mai construiască încă șapte terenuri de fotbal. Astfel, academia de fotbal va ajunge de la 7 hectare, la 12 hectare. În acest moment, baza este compusă din opt terenuri de joc (printre care terenul de joc și cel secundar, plus altele șase de antrenament), dar și spații de birouri, de refacere și cazare.
Cel care confirmă acest lucru este chiar primarul orașului Ovidiu, George Scupra.
„Academia Gheorghe Hagi îşi continuă activitatea aici şi nu numai că îşi continuă activitatea aici, dar se şi extinde. Sunt semnate deja autorizaţiile, sunt lucrări în curs, Hagi mai construieşte în oraşul Ovidiu încă şapte terenuri de fotbal.
Pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, să vedem, joacă în Divizia 1 la Ovidiu, până când se va termina sau când se va face un stadion serios la Constanţa. Dar, până atunci, chiar şi în cupele europene, dacă va fi cazul, va juca la Ovidiu.
Iar la final, dacă acest lucru frumos se va întâmpla pentru judeţ, şi o să ajungem să avem stadion şi la Constanţa, să ştiţi că Academia îşi va continua activitatea în oraşul nostru […] Gheorghe Hagi a cumpărat acum un an de zile, din privat, aproximativ 5 hectare şi se extinde pe această suprafaţă”, a recunoscut George Scupra, într-un interviu acordat pentru focuspress.ro.