Gheorghe Mustață, amuzat de amenințările suporterilor CSA Steaua: „Nu vreau să vorbesc de Bruce Lee”

05 08. 2023, 10:39

Gheorghe Mustaţă îi ia peste picior pe fanii de la CSA Steaua. După ce galeria divizionarei secunde a ameninţat că vor exista repercusiuni pentru suporterii FCSB-ului care vor păşi pe stadionul „Steaua”, Mustaţă le râde acestora în nas.

”Continuăm lupta împotriva celor afiliați la turmă / Cine calcă duminică în Ghencea își asumă”, a fost mesajul ultraşilor de la CSA care a inflat spiritele înainte de derby-ul de duminică, din Superligă, dintre FCSB şi CFR Cluj. Mustaţă îndeamnă la calm şi dă asigurări că nu vor exista incidente.

Domnule, eu nu vreau să vorbesc nici de Bruce Lee, nici de Jackie Chan, nici de Van Damme, hai să vorbim lucruri serioase. Și eu pot să fac două conturi fake și să pun nu știu ce. Noi ne-am asumat toată viața când am mers pe un stadion. Toți ne asumăm ceea ce facem, atunci nu cred că suporterii ar trebui să ia în considerare acele amenințări. Niște bazaconii, a precizat Mustaţă, pentru Fanatik.

Va fi record de asistenţă

FCSB – CFR se va juca cu casa închisă. Peste 27.000 de bilete au fost deja vândute de oficialii trupei lui Gigi Becali, iar ultraşii promit o atmosferă de vis. La doar şase ore după ce au început să se comercializeze în mediul online, 22.0000 de tichete au fost deja vândute.

Din câte știu, nu spun pe surse, știu direct de aici, s-au vândut în jur de 27.000. Vor să pună și la casele de bilete, pentru cei care nu pot să își activeze acel site online pentru bilete. Va fi sold-out. Peluza e plină, gata. Suntem vreo 6.000″, a adăugat Mustaţă.

37.000 de euro, preţul plătit pentru întoarcerea în Ghencea

Pentru a reveni în Ghencea, Gigi Becali a scos din buzunar 37.000 de euro. Pe lângă această sumă achitată pentru închirierea stadionului „Steaua”, patronul de la FCSB a oferit şi alte garanţii în valoare de un milion de euro.

750.000 de euro constituie bonul la ordin menit a acoperi daunele aduse suprafeţei de joc, iar 250.000 de euro a fost poliţa de asigurare care acoperă viitoare pagube produse în interiorul arenei.

Ghencea va fi doar casă temporară pentru FCSB. În runda a şasea, când va primi vizita nou-promovatei Poli Iaşi, echipa pregătită de cipriotul Elias Charalambous se va întoarce pe „Arena Naţională”.