Klaus Iohannis și Recep Erdogan s-au întâlnit, joi, la Madrid, unde au luat parte la Summitul NATO, iar cei doi șefi de stat au profitat de întâlnire pentru a discuta puțin și despre fotbal, ajungând inevitabil la subiectul Gheorghe Hagi. „Regele” fotbalului românesc a scris istorie pentru Galatasaray Istanbul și este iubit și în ziua de astăzi de milioane de suporteri.
Klaus Iohannis și Recep Erdogan au avut, joi, la Madrid, o scurtă distuție între patru ochi și, inevitabil, aceștia au ajuns să vorbească despre fotbal, subiectul principal fiind Gheorghe Hagi.
Sportul unește popoare, este un fapt demonstrat deja de sute de ani, iar de cele mai multe ori, când două persoane de naționalitate diferită se întâlnesc, o metodă de a iniția convorbirea este aducerea în prim-plan a atletiților de top. Așa s-a întâmplat și de data aceasta, doar că în cazul lui Gheorghe Hagi, el a fost un sportiv care a scris istorie atât pentru România, cât și pentru Turcia.
„Regele” fotbalului românesc a evoluat pentru Galatasaray în intervalul 1996 – 2001, timp în care a cucerit patru titluri, două Cupe și două Supercupe ale Turciei, Cupa UEFA și Supercupa Europei.
Hagi este în continuare extrem de iubit de milioane de turci, iar în momentul în care Erdogan a dat ochii cu Iohannis, una dintre întrebări a fost: „Ce mai face Gheorghe Hagi?”.
Potrivit Agerpres, care citează surse oficiale de la fața locului, „Klaus Iohannis i-a spus că acesta este bine, antrenează, are o academie de fotbal şi pregăteşte tineri fotbalişti”.
Erdogan nu a uitat nici de fiul lui Gheorghe Hagi:
Preşedintele turc a amintit şi de Ianis Hagi, fiul lui Gheorghe Hagi. Preşedintele Iohannis a afirmat că acesta este talentat şi un bun jucător”, a mai notat sursa citată.
Fără doar și poate, Gheorghe Hagi este o adevărată legendă a clubului Galatasaray și fanii nu îl vor uita niciodată. În acest context, suporterii au un singur vis: Ianis Hagi, la Galatasaray!
Ianis s-a născut în Turcia, unde are și cetățenie, iar printre primii pași pe care i-a făcut în viață au fost pe stadionul lui Galatasaray.
În momentul lansării sezonului 4 al emisiunii „Asia Express”, turcii au avut oportunitatea de a-i transmite un mesaj lui Gheorghe Hagi!
Denumit „Drumul Împăraților”, sezonul respectiv s-a desfășurat în patru țări: Turcia, Georgia, Iordania și Israel. Turcia a fost prima destinație a celor 9 cupluri participante.
Perechea formată din Adriana și Mariana Speranța au fost primele care s-au lovit de „fenomenul Gheorghe Hagi” din Turcia. În căutarea unui loc în care să își petreacă noaptea, Adriana și Mariana au intrat într-o conversație cu doi tineri dintr-un bloc. În momentul în care ele s-au recomandat ca fiind din România, turcii au înnebunit:
Noi când am spus România, el a zis Hagi. Îl iubeau atât de mult… Încât făceau orice. Ne-au prezentat o casă. Ne-au dat o cameră”, au spus concurentele.
Bărbatul care urma să le cazeze pe Adriana și Mariana avea un tatuaj pe braț cu emblema clubului Galatasaray. El a ținut să îi transmită un mesaj lui Gheorghe Hagi în direct la TV:
Te rog, trimite-ți fiul la Galatasaray. Vrem un nou erou care să poarte numele Hagi. Vorbește cu Hagi să-l trimită pe Ianis aici. Hagi e un erou în Turcia”, a declarat gazda.
Concurentele „Asia Express” au fost șocate de situația întâlnită, dar recunosc că le-a prins bine:
Prima intrare și prima apropiere a fost datorită lui Hagi”, a povestit Adriana, în cadrul emisiunii.