Gheorghe Hagi se umple de bani după transferul lui Enes Sali în MLS. Ce contract va avea jucătorul de 17 ani

04 12. 2023, 19:01

Gheorghe Hagi se umple de bani după transferul lui Enes Sali în MLS.

Luni, Farul a anunțat, printr-un comunicat oficial, că a ajuns la un acord cu americanii de la FC Dallas, pentru vânzarea lui Enes Sali.

Gheorghe Hagi se umple de bani după transferul lui Enes Sali în MLS

Farul va primi trei milioane de euro în schimbul lui Enes Sali, anunță GSP. Tânărul internațional român ar urma să aibă un contract pe patru ani, cu un salariu total de două milioane de euro. Tototdată, clubul din MLS va avea opțiunea de prelungire a contractului pentru încă un sezon.

Enes Sali a dat un singur gol în 15 partide bifate pentru Farul, în acest sezon, în toate competițiile.

Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, Sali este cotat la 700.000 de euro.

Comunicatul emis de Farul

„Farul Constanța și FC Dallas (SUA) au ajuns la un acord privind transferul jucătorului Enes Sali la formația care evoluează în Conferința Vest din MLS (Major League Soccer). După ce a debutat în primul eșalon în tricoul echipei noastre, Enes Sali a devenit cel mai tânăr marcator din istoria campionatului românesc și apoi cel mai tânăr jucător care a evoluat în istoria primei reprezentative a României.

Format la Academia Hagi, Enes Sali a jucat pentru echipa noastră de seniori în 56 de partide în toate competițiile, în care a marcat 4 goluri și a oferit două pase decisive. Enes Sali se va alătura noii echipe în prima parte a anului viitor, după efectuarea formalităților de obținere a vizei”, se arată în comunicatul emis de Farul.