Geza Pozsar e un personaj. În vârstă de 71 de ani, fostul coregraf al lotului olimpic de gimnastică din vremurile de glorie ale Nadiei a fugit în SUA în 1981 împreună cu Bela și Marta Karoly, iar viața sa e un veritabil roman de aventuri. Un thriller! Locuiește de aproape patru decenii în Sacramento (California), unde s-a stabilit la puțin timp după evadarea peste Ocean, la capătul unui extins turneu demonstrativ efectuat de-a lungul și de-a latul Americii.
Iar Pozsar este unul dintre oamenii care au avut curajul să vorbească printre primii despre metodele barbare instituite de soții Karoly în echipele magice ale României la sfârșitul anilor ‘70. ”Am stat cu ei mai mult decât cu familia mea, șapte zile din șapte pe săptămână”, obișnuiește să spună Geza, care a mai colaborat și în SUA cu cei doi. Dar ruptura a devenit definitivă după ce Pozsar a descris în presa americană ororile trăite de sportive, inclusiv în State, vezi cazul Dominique Moceanu. Așadar, mergem cu Geza Poszar într-o incursiune spectaculoasă întinsă pe jumătate de veac!
* Amintiri terifiante cu Bela Karoly din iadul de la Deva: ”Pe Emilia Eberle a bătut-o de-a uscat-o. I-a rupt și coastele într-o zi! Iar pe Vlădărău a lovit-o și cu piciorul după ce făcuse pe ea din cauza agresiunilor”
* Cum a fost creat celebrul exercițiu la sol al Nadiei de la Europenele găzduite la Skien (Norvegia, 1975), explozia care a prefațat triumful de la JO 1976: ”Era foarte creativă. Am lucrat cu zeci de campioane, dar la niciuna n-am întâlnit spontaneitatea și inventivitatea ei”
* Cum au ajuns soții Karoly să-și facă de cap în România sub protecția premierului comunist Ilie Verdeț
* Povestea incredibilă a fugii în America de sub nasul securiștilor: ”A sărit ca un tigru pe geamul taxiului ca să mă oprească”
* Contextul în care s-a înrudit cu Nadia Comăneci și cu legendarul actor George Clooney, nașii nepoatei sale
* Semne de întrebare despre implicarea lui Bela și Marta în ”afacerea Nassar”, în care cei doi au fost achitați de justiție, iar medicul s-a ales cu închisoare pe viață pentru abuzurile sexuale comise asupra a peste 250 de gimnaste: ”Aveau spioni peste tot în ranch. Nu mișca nimic fără știrea lor”
* Dubla tentativă de a-l racola personal pe Octavian Belu pentru a prelua conducerea lotului olimpic al SUA, la sfârșitul anilor ‘90: “A cerut un salariu nerezonabil, un Corvette roșu și o vilă cu piscină”
– Domnule Pozsar, sunt 40 de ani de când ați evadat în America împreună cu soții Karoly. Ce faceți în prezent?
– Mai lucrez ca freelancer la câte o sală de gimnastică din împrejurimi, la Sacramento, pe unde sunt solicitat să ajut. Nu pot să stau să mă scarpin toată ziua. Am avut propria mea sală timp de trei decenii, dar am vândut-o în 2011. Merg uneori cu soția, care e profesoară de franceză și continuă să predea, și-a luat un post ceva mai departe. Obișnuiam să călătoresc mult prin America, dar acum, cu pandemia, am ajuns anul ăsta doar la Los Angeles, New York și San Francisco.
– Cu sănătatea cum stați?
– Fac examene medicale din șase în șase luni, nu mi-a ieșit nimic îngrijorător. Sunt activ, nu intru în categoria pensionarilor clasici, sedentari.
– Ați lucrat atât de mult cu Nadia, povestiți-ne niște episoade necunoscute despre Miss Perfect!
– Uite, vă spun o întâmplare care ilustrează capacitatea ei mentală extraordinară din perioada copilăriei. Eram într-un cantonament la București, abia apăruse celebrul cub Rubik, pe care încercam să-l rezolvăm, dar ne-am rupt toți urechile în el. Au venit fetele la masă, Nadia a zis că vrea să încerce și ea. S-a întors peste un sfert de ceas cu cubul perfect. Am făcut ochii cât cepele! Și mai e un moment fascinant petrecut într-un stagiu la Slănic Moldova.
– Vă ascultăm!
– Lucram cu pianistul Carol Stabișevschi la solul pentru Europenele de la Skien, din 1975, competiția care a scos pentru prima dată la suprafață potențialul planetar al Nadiei. Am ales melodia ”Waterloo” a celor de la ABBA, care tocmai câștigaseră Eurovisionul. Ne băteam capul cum să încheiem exercițiul. Mi-am amintit însă o fază din cantonamentul de la Slănic, unde, pe fondul sonor de la ”Paloma Blanca”, Nadia a scos din joben, în joacă, celebra ”râmă”, gestul acela cu mâna stângă rotită grațios în aer, care avea să și devină una dintre imaginile emblematice de la concursul din Norvegia. Am zis: ”Evrika! Asta e!”. Dacă-i dădeai Nadiei o idee de mișcare, îți făcea instant două-trei variante. Adică era foarte creativă. Am lucrat cu zeci de campioane europene, mondiale, olimpice, dar la niciuna n-am întâlnit spontaneitatea și inventivitatea ei. A colabora cu Nadia era ca și cum cântai la Stradivarius! Ne-am și înrudit în SUA!
– Cum așa?
– E nașa nepoatei mele, fata lui fiică-mea. A botezat-o în 2006, împreună cu George Clooney.
– Wow! De unde și până unde Clooney?
– Fiică-mea, Karina, care acum e avocată în Los Angeles, a terminat mai întâi cursuri de cinema și a lucrat ca internship în echipa lui Clooney. S-a căsătorit cu cel mai bun prieten al lui George, care a fost apoi ales ca naș al nepoatei mele. A acceptat cu mare drag propunerea noastră să aibă și Nadia aceeași calitate.
– Înseamnă că aveți oricând ușa deschisă inclusiv la faimoasa lui proprietate de pe malul lacului Como, din Italia!
– Sigur! Nevastă-mea a și stat acolo vreo cinci săptămâni. A fost înainte vila lui Heinz, cel care deține celebrul brand de ketchup. A dat pe ea vreo 10 milioane de dolari. Nu e foarte mare. Mult mai somptuoasă e casa lui din Studio City.
– Haideți să reconstituim spectaculoasa rămânere în SUA din primăvara lui 1981, pentru că sunt niște povești demne de Hollywood!
– Eram într-un turneu american cu lotul de gimnastică. Am fost la Connecticut, la Detroit, la Philadelphia, am avut 20.000 de oameni în tribună la Madison Square Garden, în New York. Președintele federației, Nicolae Vieru, o luase pe Nadia sub aripa lui. Voia s-o îndepărteze de Karoly și s-o aducă la București cât mai repede. Mocneau acolo niște conflicte interne. Eu cu Bela, alături de Nadia și alte două fete, am plecat într-o deplasare-flash la Caracas, în Venezuela, pentru un demonstrativ. Ne-am lăsat bagajele mari la sediul ambasadei României la ONU, iar când ne-am întors ne-a așteptat la aeroport un contabil de la Consiliul pentru Educație Fizică și Sport, CNEFS. Ne-a luat pașapoartele, ne-a dus la Națiunile Unite pentru bagaje, dar acolo ne-a preluat un tip sobru, înfricoșător, care ne-a băgat într-un lift cu gratii și, în loc să mergem în sus, am luat-o în jos. Am zis că ne arestează!
– De ce?
– În Venezuela, mai discutasem cu Bela că treburile s-au erodat și ar fi bine s-o întindem. În general, atmosfera la lot devenise foarte încărcată după Olimpiada de la Moscova din 1980. Ăstora din federație, de la partid, de la Securitate, le era groază la fiecare deplasare că va rămâne cineva peste hotare. Și atunci, la ONU, am crezut că ni se pregătește ceva pe nepusă masă. De fapt, ne mutaseră însă bagajele într-un alt spațiu. Am răsuflat ușurați și am plecat spre Washington, unde era ultima demonstrație din periplul american. La final, am fost invitați la Ambasada Românei pentru o recepție, unde însă nimeni nu ne băga în seamă. Eram, practic, izolați.
– Cum v-ați pregătit însă scenariul ruperii de delegație?
– Cu o seară înaintea plecării spre casă, am mers la o cină la niște vechi cunoștințe, familia Olteanu. Soțul fusese directorul Școlii Sportive din Cluj, soția – antrenoare de gimnastică. Fugiseră mai demult. Am vorbit acolo cum s-au aranjat, ce posibilități sunt în America, iar pe tren, la întoarcerea spre New York, am luat decizia cu Bela: ”Gata! Rămânem!”. Marta avea o mătușă în Manhattan. Bela a zis că duce acolo peste noapte toate bagajele lor. Iar eu, cazat cu securistul grupului, mi-am asumat misiunea de a crea o diversiune, să-l scot la o plimbare pe ”paznic”, astfel încât Karoly să ia repede și gențile mele, să recupereze pașapoartele din seif și să se facă nevăzut. M-a chemat dimineața la el în cameră. Era gol. Reușise prima parte a planului. Mai rămânea ca eu să-l atrag într-o cursă pe omul Securității și să găsesc momentul prielnic să dispar.
– A urmat partea cea mai complicată!
– L-am convins pe colegul de cameră să vizităm, pe strada 49, un magazin de electronice funcționale la 220 de volți, bune pentru România. În America aparatele merg la 110 volți. ”Hai, domne, că plătesc eu un taxi, poate-ți iei și mata ceva de acolo!”. Am oprit înainte la un mic restaurant, unde am mâncat împreună o pizza și am băut un pahar de vin roșu. L-am simțit că s-a relaxat. Mi-am cumpărat apoi o valiză mare pe roți de s-a mirat omul meu. ”Vreau să-mi pun toate bagajele într-un singur loc, să-mi fie mai ușor”, i-am explicat. A intrat și el într-o prăvălie să-i cumpere soacrei o umbrelă de doi dolari, moment în care am declanșat evadarea.
– Ați luat-o pur și simplu la goană prin New York?
– Mi-am aruncat valiza în stradă și am văzut un taxi din care tocmai coborau niște clienți. M-am aruncat pe bancheta din spate și i-am fluturat pe la nas șoferului un teanc de dolari. ”Go, go, go!”. Omul a demarat, dar a nimerit imediat peste un semafor roșu. Nu ajunsesem suficient de departe, așa că securistul, ieșit din magazin, m-a zărit în mașină și s-a năpustit efectiv ca un tigru peste taxi, încercând să mă oprească. Am apăsat butoanele de securitate ale ușilor și am urlat la șofer să plece, în timp ce-i arătam din nou banii. A funcționat! A tăiat-o imediat pe roșu. M-a dus până în Manhattan, unde m-am reîntâlnit cu Bela și Marta Karoly, la mătușa salvatoare. Reușisem!
– A făcut repede vâlvă în America această operațiune?
– Așteptam din minut în minut să apară pe televizuni un ”Breaking News” despre evadarea noastră. Știam că, înainte cu vreo două luni, fugise o balerină rusoaică de la ”Balșoi Theatre” și se făcuse panaramă maximă. Bela se aștepta să explodeze totul în media, își închipuia că vom găsi imediat slujbe generoase, numai că am avut un ghinion îngrozitor. Exact în aceeași zi a fost un atentat la adresa lui Ronald Reagan, așa că toată America s-a focusat, evident, pe încercarea de asasinare a președintelui, ceea ce a însemnat o mare lovitură pentru noi. Subiectul a ținut prim-planul săptămâni întregi.
– Și ce a urmat?
– Paul Ziert, actualul agent al Nadiei și fostul antrenor al lui Bart Conner, ne cumpărase bilete să mergem în Oklahoma, unde funcționau niște relații, prin care puteam să ne punem pe picioare. Dar, în loc să mergem acolo, am rămas pe barba noastră în New York și ne-am luat după un tâmpit ungur, care ne-a băgat în cap că situația nu se poate rezolva decât dacă mergem la sectorul pentru emigrație, să dăm declarații, bla-bla-bla. De fapt, omul voia bani. Bela a luat însă la un moment dat legătura cu un fost arbitru internațional de gimnastică de origine maghiară, stabilit în Los Angeles, iar omul ne-a pus în contact cu un avocat, și el fost sportiv, participant la Olimpiada de la Tokyo din 1964. Ron Barak se numește. Pe această filieră, ne-a vizitat un avocat, alături de care am ajuns la consulul României din Washington.
– Cum v-a primit?
– Cu o țigară Kent în colțul gurii! A început să ne turuie că țara deplânge gestul nostru, că e doliu național, că Ceaușescu e dărâmat, că se ne întoarcem înapoi, fiindcă nu ni se va întâmpla nimic, vom fi iertați. Bineînțeles că ne-am văzut de drum. I-am spus că e voința noastră să rămânem, nu ne-a șantajat nimeni, după care am depus documentația pentru azil politic la Departamentul de Stat al SUA.
– Primele joburi cum le-ați obținut?
– Tot prin intermediul avocatului. Am vizitat mai multe centre sportive, am ajuns inclusiv la Los Angeles, unde am locuit câteva zile la ”Beverly Wilshire”, cel mai somptuos hotel de pe Rodeo Drive, locul în care s-a filmat ”Pretty Woman”. Vreo două săptămâni ne-a luat omul chiar la el acasă, la un ranch minunat din Palos Verdes, un cartier exclusivist din Los Angeles. Avea cai, teren de tenis, piscină. Ne-au ieșit toate pe nas cât am stat acolo! Până la urmă, eu am ales să merg la Sacramento, în California, unde stau și în prezent, iar Bela și Marta s-au dus la Oklahoma. Între timp însă, a ieșit un scandal monstru pe NBC împotriva lui Karoly, adică exact pe dos decât ne-am dorit.
– De ce?
– Antrenorul la zi al lotului olimpic feminin, Don Peters, a dezvăluit că, atunci când Bela venise în SUA la un demonstrativ în 1980, Lavinia Agache a concurat sub numele de Ecaterina Szabo. Adică apelase la o înșelătorie. Ceea ce era adevărat. Nu i-a convenit deloc, fiindcă s-a creat o atmosferă foarte defavorabilă. A dezmințit, i-a dat în judecată pe cei de la NBC. A rupt legăturile și cu avocatul care ne ajutase până atunci, Ron Barak.
– Ajungem la fața ascunsă a soților Karoly. Cam când s-au radicalizat în materie de comportament față de fete?
– La Onești, Bela era mult mai puțin brutal. Le mai trăgea câte o palmă, mai striga la ele, dar existau destule momente când se comporta drăguț. Se juca cu fetele, le scotea la câte un fotbal pentru amuzament. Iar gesturile astea mai deplasate apăreau destul de rar. Abia la Deva înnebunise complet, după ce Nadia plecase să se pregătească la București, fără el. Și prima pe care a luat-o în colimator a fost Emilia Eberle, pe care avea ambiția s-o facă a doua Comăneci. Numai că ea nu era de calibrul Nadiei. Dar, ca s-o forțeze la maximum, a uscat-o în bătaie. I-a rupt și coastele într-o zi. Iar Marilena Vlădărău, numită Perețeanu acum, a suferit și ea enorm.
– Tot cu bătăi, nu?
– Exersa paralele pentru Olimpiada de la Moscova și nu reușea să facă mișcarea pe care o dorea Bela. A bătut-o până a urinat pe ea de durere. Apoi a înjurat-o: ”Uite cum se p..ă scroafa asta pe covor!”. Și a lovit-o și cu piciorul. Un sălbatic! El a început, de fapt, să devieze după marele succes de la Montreal 1976, când a avut și niște conflicte cu Nadia și se tot ridica întrebarea cine pe cine a creat: Bela pe Nadia sau invers? Pe Comăneci n-a îndrăznit s-o molesteze, dar, prin spate, n-o scotea din “vacă decorată”. El și-a permis să facă ce vrea și fiindcă a cultivat o relație specială cu premierul Ilie Verdeț, driblând-o inclusiv pe Elena Ceaușescu, care nu-l suferea.
– Dar cum s-a legat povestea cu Verdeț?
– Ne-a vizitat în cantonament înainte de Olimpiada de la Montreal. Verdeț provenea din neam de mineri, tatăl lui Bela fusese tot miner, la Petroșani, așa că, descoperindu-și acest filon comun, au dezvoltat o relație foarte apropiată. Iar legătura se cultiva prin șeful de cabinet al lui Verdeț, tovarășul Hanea, care primea o grămadă de cadouri de prin deplasările noastre externe. Bela reușea astfel să țină în șah toată federația și să facă o grămadă de aranjamente, la umbra asigurată de protecția premierului. Dar scandalul creat de Bela la Olimpiada de la Moscova, când a ieșit mare tam-tam pe seama furtului notei de la bârnă a Nadiei la individual compus, a produs mare vâlvă la București.
– De ce?
– Pentru că între Ceaușescu și Brejnev se înfiripase o relație mai călduță, oarecum remediată după ce rușii nu văzuseră foarte bine vizita lui Nixon la București, în 1969. Adică atitudinea lui Bela a fost privită ca un gest nediplomatic, așa că, la întoarcere, nu ne-a primit nimeni cu brațele deschise. Nu tu decorații, nu tu laude! Asta deși fetele merseseră foarte bine, Nadia cucerise aur la sol și la bârnă. Și totul se petrecea în contradicție cu atitudinea lui Ceaușescu de la Europenele din 1977, de la Praga, unde dăduse ordin să ne retragem din concurs din cauza arbitrajului ostil.
– Cum a fost oare posibil ca Bela să nu fi aflat nimic despre devierile grave ale medicului Larry Nassar, care a comis abuzuri sexuale inimaginabile chiar în ranchul din Texas al familiei Karoly, unde era centrul de pregătire al lotului național american?
– Eu am lucrat vreo 12 ani cu Nassar. Eram în staff-ul echipei olimpice a SUA și colaboram cu fetele din lotul lărgit al naționalei. Bela nu făcea încă parte din grup. Dar când el și Marta au devenit directori de program, l-au păstrat pe Nassar ca medic sportiv, pentru că era un yesman. Dacă Karoly spunea că X ar trebui să concureze, Larry mergea de cele mai multe ori pe mâna antrenorilor. E greu de spus dacă Bela și Marta cunoșteau cu ce porcării se ocupa psihopatul Nassar, dar e surprinzător ca ei să nu fi știut ce se întâmplă acolo.
– De ce e surprinzător?
– Pentru că aveau spioni peste tot. Oamenii lor le spuneau ce se petrece la cabanele fetelor, ce mâncau, ce făceau. În fața mea însă, cât timp am stat cu ei, aveam și o cameră rezervată la ranch, nu s-a discutat niciodată despre grozăviile lui Nassar, pentru care cei mai vinovați sunt însă părinții fetelor. Cei care au aflat au preferat tăcerea în loc să facă gălăgie, sperând să le fie cooptat copilul în formația olimpică.
– Abuzurile fizice comise de soții Karoly și în America au ținut însă luni de zile prima pagină. E bizar cât de facil au putut să-și exporte metodele din țară peste Ocean!
– Am asistat, de exemplu, la un incident când Marta i-a dat cu telefonul în cap lui Dominique Moceanu. Iar la Mondialele din ‘95 în Japonia, înainte de Atlanta ‘96, Bela nu era mulțumit cum se pregătește fata, că s-a cam îngrășat. L-a chemat pe taică-su, pe Dimitri, a făcut-o în toate felurile pe copilă, care a fost și ea adusă la întrevedere. Iar când tatăl a început să țipe la ea și i-a ars o palmă de față cu Bela, am crezut că i-au zburat dinții. La fel, un alt episod s-a petrecut cu Kim Zmeskal în pregătirea pentru Olimpiada de la Barcelona 1992.
– Ni-l relatați?
– Fetei, care devenise campioană mondială la individual compus în 1991, îi compusesem un exercițiu la sol pentru Jocurile Olimpice. Iar Bela adusese la ranch un aparat nou, fixat însă pe un podium foarte tare. La un antrenament, Zmeskal l-a căutat din priviri pe Karoly ca s-o ajute când aterizează după un dublu salt. Parcă-l și aud: ”Nu pun eu mâna pe vaca asta!”. Și l-a trimis pe un băiat mai tânăr, care nu asistase însă în viața lui nicio gimnastă la astfel de momente. Zmeskal a aterizat scurt și și-a nenorocit glezna. De altfel, a fost sub toate așteptările la Barcelona din cauza acestei accidentări, pe care Bela putea foarte bine s-o prevină. Numai că el era un tip egocentric, suferea de narcisism.
– Cu priză mare însă la public prin stilul său expansiv și nonconformist, nu?
– El trebuia să fie mereu pe TV. Făcea orice ca să apară pe ecrane. Le lua pe fete, le pupa, le îmbrățișa. La Atlanta a avut ideea aceea colosală de a o duce în brațe pe podium pe Kerri Strug, care terminase concursul accidentată, dar contribuise decisiv la aurul pe echipe. Poza aia a apărut pe prima pagină în toate ziarele din SUA. I-am și spus: ”Bela, fotografia asta valorează un milion de dolari”. Un antrenor american n-ar fi făcut acel gest neobișnuit. Dar el mai rupsese niște bariere și la Fort Worth în 1979, când am cucerit pentru prima dată titlul pe echipe cu România. Regula era atunci că pe podium poate urca doar o antrenoare alături de sportive, dar el a tras-o de mână pe Marta și s-a dus personal cu fetele să primească aurul.
– Mărturiile peste ani sugerează că Nadia a fost singura care a scăpat de corecțiile lui Karoly. Așa e sau, pentru a o proteja pe Comăneci, din respect pentru munca ei, există chiar și acum reținerea de a relata niște lucruri mai aspre?
– Nu, credeți-mă că pe Nadia chiar n-a molestat-o! Ea a avut un statut complet aparte. Era perla coroanei și nu-și permitea s-o agreseze, s-o supere și să riște să piardă mina de aur. De obicei, îi spunea ”Grigore”, dar când se enerva o striga ”Comăneci”. Știai că atunci e ceva în neregulă. O mai jignea cu vorbe gen ”vacă decorată”, dar numai în absența ei.
– Susțineți varianta că omul care a descoperit-o cu adevărat pe Nadia n-a fost Karoly, ci Marcel Duncan, un antrenor cu un profil mai discret și o poveste de viață agitată?
– Știu de la oamenii mai vechi de la Onești că Marta a lucrat întâi cu Duncan și, după ce acesta a fugit în Israel, a rămas postul vacant. Așa l-a adus pe Bela la gimnastică de la handbal. Era profesor de sport la un liceu din localitate. Iar versiunea care circula în interior era că Bela mințea când povestea că a selectat-o personal pe Nadia dintr-o grădiniță. Și că primul ei antrenor a fost, într-adevăr, Duncan. Chiar Nadia a recunoscut asta. Eram împreună în casa lui fiică-mea la Los Angeles și am întrebat-o: ”Hai, măi, Nadia, spune și tu! Bela te-a descoperit?”. ”Nu, Bela a fost al patrulea meu antrenor”. Al patrulea!
– Cum ați trăit evadarea Nadiei din România cu doar câteva săptămâni înaintea căderii lui Ceaușescu?
– A fost o aterizare șocantă, fiindcă a stat la mijloc și povestea aceea neplăcută cu Constantin Panait, tipul ciudat care a ajutat-o să fugă din țară și cu care a ajuns în State. M-a durut felul cum a apărut în America, pentru că o iubeam pe Nadia și mă afecta ce i se întâmplă. S-a creat o aură negativă în jurul ei în primele luni, pentru că Panait și-a bătut joc de ea în toate felurile, până să reușească să scape de el. De exemplu, pe NBC, la ”Saturday Night Live”, era un actor care imita foarte bine personaje publice, iar pe Nadia o parodia și o punea într-o lumină nefavorabilă.
– Dar pentru Bela Karoly ce a însemnat sosirea Nadiei în America?
– Nu i-a convenit deloc. Toate necazurile ei din SUA le sărbătorea. Îi era o frică teribilă să nu cumva să dezvăluie episoadele din trecut, cu bătăile și agresiunile din România. Știa că are acces mare la televiziunile americane și la toată media, iar dacă ar fi dezvăluit barbariile lui din țară ar fi fost un om terminat. S-a ajuns la un armistițiu prin 1992, înainte de Olimpiada de la Barcelona, când Nadia ne-a vizitat pentru prima dată la ranchul lui Bela.
– Puteți descrie scena?
– De felul lui, Bela era un tip cuceritor. S-a comportat cu Nadia ca și cum a venit copilul lui drag. Și ca și cum nimic nu s-a întâmplat niciodată. El nu era un tip direct, ci ducea discuția cu aluzii într-o anumită direcție. A împins-o să înțeleagă că nu e în interesul nimănui să pună pe masă trecutul tulbure din România. Iar Nadia și-a dat seama că nu e un bussines să spună că a lucrat în țară cu un antrenor-monstru.
– În schimb, Emilia Eberle i-a distrus pe soții Karoly în presa americană!
– Am asistat la momente când americani care se uitau la interviu izbucneau efectiv în plâns auzind prin ce clipe groaznice a trecut Trudi. Discuția a fost făcută cu un jurnalist de la o redacție locală NBC, în Sacramento. Dar Bela a blocat difuzarea mărturiilor pe rețeaua națională prin tot felul de intervenții la centru, fiindcă avea contract cu NBC. Emilia a lucrat pentru mine 15 ani, la sala mea de gimnastică. Eu am adus-o din Ungaria, tot înainte să pice Ceaușescu. A fost una dintre fetele care a avut cel mai mult de suferit din cauza agresiunilor lui Karoly, la fel ca și Marilena Vlădărău, actualmente Perețeanu.
– Care locuiește în România.
– Da, e acasă. Dar fetele din țară n-au ieșit deschis la adresa lui Bela, fiindcă au joburi acolo, primesc niște pensii viagere de pe urma medaliilor cucerite și nu vor să-și pericliteze aceste beneficii. M-am și întâlnit la un moment dat cu unele dintre ele și mi-au spus: ”Geza, ne e teamă să povestim! Nu știm ce se poate întâmpla pe urmă”.
– Nadia tocmai a împlinit 60 de ani. Ce mesaj i-ați transmite?
– O felicit și aș fi vrut să rămână mereu tânără, un Mozzart al gimnasticii mondiale. O consider cea mai remarcabilă gimnastă din istorie, deși americanii spun acum că Simone Biles e GOAT, adică Great Of All Time. Cea mai bună din toate timpurile. Dar Biles e o acrobată, formidabilă pentru circ, nu la gimnastică artistică. Dacă n-ar fi fost Nadia, aș fi devenit avocat sau aș fi tras să lucrez pe zona de diplomație la Comitetul Internațional Olimpic. Acolo erau gândurile mele la un moment dat. De altfel, m-am și ocupat cu multe misiuni de relații publice pentru federația americană de gimnastică, între care și aceea de a-l racola pe Octavian Belu, ca să preia naționala SUA.
– Serios?
– Da! M-au trimis în 1998 la Europenele de la St. Petersburg să-l conving pe Belu să vină în America. Alergau după el și englezii. Am mers în Rusia împreună cu încă un tip din federație. Pentru mine era însă clar că nu va accepta și folosește contactele astea doar ca să-i șantajeze pe cei din România să-i mărească salariul. De altfel, Țiriac, în calitate de președinte la COSR, a și intervenit și i-a pus la dispoziție un buget mai generos.
– Dar de ce vă era clar că nu va veni în SUA?
– Pentru că, înainte de episodul de la St. Petersburg, mai făcusem o încercare la Cincinatti, cu ocazia unui triunghiular demonstrativ SUA – China – România. Belu a pus atunci niște condiții wow: să fie angajat la un club particular, existau niște variante în Florida și-n Las Vegas, salariu de 120.000 de dolari pe an în condițiile în care cei mai buni antrenori încasau atunci în America în jur de 50.000 – 60.000 de dolari, un Corvette roșu și o vilă cu piscină. Am râs amândoi cu subînțeles, pricepând mutual că nu are cum să obțină un asemenea pachet. Am considerat însă mereu că Belu era cu o clasă peste Karoly, în primul rând sub aspectul cunoștințelor tehnice.
– Înaintea episodului cu evadarea din 1981, ați mai avut vreo tentativă similară?
– Da. Când eram la Liceul de Coregrafie din Cluj, înainte cu vreo trei luni de vacanța de primăvară, am plecat în Ungaria, cu gândul să fug în Occident. Mă dăduseră afară din internat pentru că ascultam Europa Liberă și răspândeam printre colegi topurile internaționale de muzică ușoară. Deloc ”patriotic”! Am încercat să obțin o viză de Austria de la consulatul român din Budapesta, dar am fost refuzat. Tipul de acolo mi-a zis că țara are nevoie de tineri ca mine. Am intrat în cercuri artistice din Ungaria, care voiau să-mi găsească o slujbă într-un teatru. Dar, până la urmă, am fost sfătuit de un ofițer AVO, securitatea maghiară, să mă întorc în România, pentru că ei își vor ține gura vizavi de tentativa mea de evadare.
– Și ați abandonat planul!