Gest uluitor făcut de Cristi Ganea după ce a fost schimbat în CFR – Farul 5-1! Nici nu a vrut să-l vadă pe Hagi

19 05. 2024, 00:31

Farul Constanța a fost umilită de CFR Cluj, pierzând cu 5-1 meciul de pe terenul ardelenilor. A fost o revanșă a ardelenilor, care au pierdut meciul tur cu același scor.

Golul de onoare al dobrogenilor a fost marcat de Cristi Ganea, în minutul 66. Fosta campioană a fost aproape să piardă locul 4, dar în final, va termina în clasament prima în spatele podiumului.

Cristi Ganea, gest șocant

Cristi Ganea, fundaș adus de la FCSB, în iarnă, a fost schimbat la nouă minute după ce a dat gol, fiind înlocuit cu Iustin Doicaru. A fost foarte nervos la schimbare.

Ganea nici nu s-a uitat la Hagi. A bătut palma doar cu Alex Mățel, care e membru al staff-ului, fără să se uite la Hagi. Chiar l-a evitat pe ”Rege”.

Hagi a fost foarte supărat după acest meci. A spus că echipa lui a făcut multe greșeli, lăsând mult spațiu pentru atacul CFR-ului.

”Un rezultat dureros. S-a văzut pe teren că am făcut multe greșeli, știam că întâlnim o echipă puternică. Le-am dat spațiu, au gândit, și-au făcut planul, noi nu ne-am apărat bine și ne-a costat. N-am stat cum trebuie defensiv, am făcut greșeli de la început.

Trebuia să arătăm că avem putere să revenim, dar nu a fost așa. Ofensiv am mai încercat, dar fără să avem realizări. Din campioni să nu fim în Europa, să fim pe patru, nu e bine. Obiectivul era play-off-ul, ne-am dus în jos și a culminat cu meciul acesta. Adversarul merită felicitat. Când pierzi, trebuie să reflectezi, sunt gânduri multe. Trebuie să muncim și să facem o echipă bună la anul”, a spus Hagi.

Cristi Ganea a fost luat de Gică Hagi la Farul, după ce acesta a rezistat doar jumătate de sezon la echipă. Acesta a luat titlul cu Viitorul, adică actuala Farul, dar are în palmares și medalia de campion a acestui sezon.

Crescut de Mallorca și Santanyi, din Spania, Ganea a jucat la ASA Târgu-Mureș, Universitatea Craiova, Săgeata Năvodari, FC Brașov și Viitorul, înainte să plece din România. Hagi l-a vândut în Spania, la Athetic Bilbao, în 2018, pentru un milion de euro. A jucat doar două goluri pentru ei. În Spania a mai jucat și la Numancia, iar mai apoi a jucat în Grecia, la Aris și Panathinaikos.