Suporterii lui U Cluj organizează o licitație caritabilă pentru a trimite mai mulți copii cu dizabilități în prima lor tabără.
Fanii din peluza “Sepcile roșii“ au anunțat pe pagina lor de Facebook că au lansat o licitație pentru mai multe produse: o minge semnată de jucătorii Universității, un tricou purtat de Dan Nistor și o minge de fotbal vintage semnată de antrenorul clujenilor , Ioan Ovidiu Sabău, și de mai multe legende ale clubului. Banii vor fi donați pentru organizarea unei tabere la care să ia parte mai mulți copii cu dizabilități. Licitația va începe de la 450 de lei și se va încheia pe 20 martie.
În postarea de pe pagina “Șepcile Roșii“ suporterii au transmis:
Vrem să facem bine și împreună știm să facem bine!
De data aceasta ne implicăm în îndeplinirea visului unor copii cu dizabilități de la Centru Școlar pentru Educație Incluzivă “Miron Ionescu” de a participa pentru prima dată la o tabără.
Propunem la licitație următoarele:
1. O minge semnată de jucătorii Universității.
2. Tricoul de joc purtat de Dan Nistor la partida câștigată împotriva celor de la FC Botoșani (15.03.2024)
3. O minge „Vintage Football” , cu semnăturile lui Neluțu Sabău, Papi, George Florescu, Dorin Goga, Marius Suller, Gabi Giurgiu.
Împreună facem bine, împreună suntem bine! Haide “U”!”.
U Cluj, pe primul loc in playout
Universitatea Cluj a început cu dreptul playout-ul. După ce au ratat dramatic accederea în top 6, “studenții“ au câștigat
meciul cu FC Botoșani cu 3-0, prin golurile marcate de Dan Nistor și Ante Roguljić. U Cluj se află pe primul loc în
Playout după prima etapă și luptă pentru barajul care o poate duce în cupele europene.